Dan Spătaru ar fi împlinit astăzi 74 de ani. S-a născut la 2 octombrie 1939, la Aliman, aproape de Medgidia. S-a stins la 8 septembrie 2004, în Bucureşti. Dan Spătaru a fost un om prea blând şi prea sentimental pentru lumea în care trăia. Orice cânta el devenea şlagăr. A fost un om care a făcut muzică din pasiune şi cu respect. Pentru el, scena era ca un templu.

Dan Spătaru a început să cânte când era student, la Casa de Cultură a Studenţilor. A jucat şi fotbal, la Sportul Studenţesc; apoi a avut un accident, a stat 6 luni în spital. După aceea nu a mai putut să practice fotbal, deşi era un mijlocaş foarte bun, ne spunea Sida Spătaru, soţia sa, în 2007, când am realizat Ediţia de Colecţie “Dan Spătaru”. Prin 1962, a început să cânte muzică italiană, aceasta era la modă. Nu se apucase de muzică pentru că renunţase la fotbal. “În familia lui, taică-său cânta la vioară, iar pe Dan şi pe sora lui, Maria, când erau mici, îi puneau să cânte când aveau musafiri”, ne mai spunea Sida Spătaru.

Camelia Dăscălescu a fost “naşa” lui în muzică. “L-a ascultat o dată, la Mon Jardin, şi a spus că acest băiat o să ajungă ceva, are voce caldă, transmite, este frumuşel – că era frumuşel foc! Apoi a făcut cu el lecţii. Primele piese au fost ale Cameliei Dăscălescu, apoi Temistocle Popa a fost cel care i-a furnizat şlagăre.

Colegii de generaţie îl considerau cel mai mare dintre artiştii români. Timp de aproape 40 de ani, “sentimentalul” a fost  unul dintre idolii celor care iubesc muzica uşoară românească. A fost cel mai bun şi a rămas aşa în amintirea multora. La sfârşitul acestei săptămâni, vineri, sâmbătă şi duminică, la Medgidia, se va desfăşura cea de a VIII-a ediţie a Festivalului internaţional de muzică uşoară “Dan Spătaru”.

Soţia sa, Sida Spătaru, ne spune cu amărăciune: “La Bucureşti nimeni nu face nimic. L-au uitat. Dar facem acest Fes