Mesajul a fost trimis. Multumesc!

500 de constănţeni au “divorţat” de R.A.D.E.T.

Publicat in Observator de Constanta, joi 3 octombrie 2013 ·

Anul acesta, doar jumătate din cererile de debranşare de la sistemul centralizat de termoficare au fost aprobate

Săptămâna viitoare, regia începe probele la rece

Numărul cererilor de debranşare formulate de către constănţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire a crescut, într-un singur an, cu câteva sute. Dacă anul trecut, de la sistarea furnizării agentului termic, în luna aprilie 2012, şi până la mijlocul lunii septembrie, s-au strâns puţin peste 600 de cereri, anul acesta numărul constănţenilor care au optat pentru debranşare a ajuns la aproape 1.000. Numărul solicitărilor de deconectare din sistem a început să crească semnificativ din sezonul 2011, când valoarea gigacaloriei a crescut brusc, de la 170 la 338 de lei şi, ulterior, s-a mai majorat în fiecare sezon rece cu câţiva lei, până 358,54 lei în prezent.

Anul trecut, până la data de 14 septembrie, s-au depus 603 cereri de eliberare a avizului pentru debranşare de la sistemul de încălzire centralizat al municipiului Constanţa şi au fost aprobate doar 300 de solicitări, adică jumătate. Cam la fel s-a întâmplat şi în acest an.

Directorul Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice (R.A.D.E.T.) Constanţa, Ilie Răchieru, spune că din numărul total (1.000) de solicitări primite în acest an pentru deconectarea de la sistemul centralizat de încălzire, aproape jumătate (500) au întrunit condiţiile de deconectare. Cele mai multe cereri respinse nu au îndeplinit condiţia esenţială, de a mai avea în condominiu cel puţin un apartament debranşat de la sistem, iar în celelalte cazuri nu erau de acord vecinii.

Chiar dacă preţul gigacaloriei a crescut, Ilie Răchieru spune că valoarea debitelor nu a crescut în ultimii doi-trei ani, ci sunt datorii acumulate acolo unde administratorii de bloc au făcut fraude.

Condiţii aproape imposibil de îndeplinit

Formalităţile şi apro

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°