Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, critică politica oficialilor clubului Steaua Bucureşti. Naşul zice că Steaua aruncă cu bani pe jucători străini în loc să crească fotbalişti. Sursa: LIBERTATEA
„Ăştia de la Chelsea cum au şcoli peste tot în lume? La noi nu există această posibilitate că este scump, nu-l avem pe Abramovici în România. Dar aşa cum Hagi a făcut, dacă vrei să obţii performanţe şi bani trebuie să-ţi faci o academie, să angajezi antrenori, să ai o proprie concepţie a academiei respective.
Ştiţi cumva preţul la care a fost adus Varela de la FC Vaslui? La un centru de copii de la un club din România dacă s-ar investi 300.000 de euro pe an, ar fi întreţinut în condiţii foarte bune - şi aici vorbesc de un centru cu 300 de jucători.
Cu banii care s-au dat pe acest jucător, trei ani un centru de copii al unui club ar fi putut să pregătească nu unul, ci poate doi sau trei sau cinci jucători", a spus Sandu la DigiSport, după ce i s-a transmis că managerul FC Steaua, Mihai Stoica, a afirmat că nu este rentabil să faci o echipă under 19, pentru că nu iese decât un jucător.
Uitaţi-vă că Steaua a desfiinţat academia pe care o concepuseră şi care era bine concepută, pentru că cineva i-a spus lui Gigi Becali că se cheltuieşte un milion şi nu e randament. De ce? Pentru că a avut un interes cine a făcut treaba asta, ca să-şi aducă jucătorii de pe afară, să şi-i vândă pe aici prin ţară, decât să-şi crească proprii jucători”, a spus Mircea Sandu.