Se vede că ministrul Liviu Dragnea a fost baron judeţean. A pus pe proiectul descentralizării administrative, pe care, cu mândrie, l-a moşit, o amprentă nostalgică. A strecurat printre textele de lege, un dor după Teleormanul natal, un oftat adânc după vremurile când îl conducea din scaunul de preşedinte al consiliului judeţean şi îi plăcea atât de mult, încât făcea nazuri la fotoliul de ministru. În virtutea acestor sentimente, le-a dat aleşilor locali puteri la care nici n-au visat şi atribuţii, pe care abia le pot duce.

Astfel, primarii de municipii şi oraşe, împreună cu preşedinţi de CJ urmează să preia în subordine tot ce mişcă, de la cultură la agricultură, de la învăţământ la poliţie, adică agenţii, inspectorate, case de sănătate, spitale, laboratoare, direcţii şi oficii de muncă, tabere, baze sportive, cinematografe, plaje, porturi, secţii de poliţie. Şefii tuturor acestor instituţii vor fi numiţi şi demişi de primari sau de preşedinţii de consilii, aceştia depăşindu-şi, în fine, statutul de baroni. Cum singurul criteriu care funcţionează, cu adevărat (vezi numirile de până acum), este cel politic, chiar dacă legea menţionează, ici-colo, „concurs”, nici nu încape gândul ce cozi şi ce plocoane vor fi după alegerile locale, la uşile aleşilor. Dar descentralizarea are „costurile” ei, iar aceastea nu cuprind marea problemă a banilor necesari pentru a menţine puzderia de instituţii în activitate. Finanţarea se face de la bugetul de stat, scrie în proiect, cheltuielile cu unele servicii, precum cele medicale şi sociale, urmând să fie acoperite în proporţie de 70 la sută de la bugetul central şi de 30 la sută de la bugetele locale.

În realitate, nimeni nu ştie dacă judeţele îşi pot suporta noile sarcini financiare, mai ales cele subdezvoltate, în condiţiile în care unele domenii, ca Sănătatea de exemplu, sunt cronic subfinanţate şi nu se prefigurea