Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut "dosare politice".
"Ce victimă e Papici?", s-a întrebat, retoric, Ponta, precizând că acesta va fi în continuare simplu procuror.
El a menţionat că acesta nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA.
"Să mai stea şi simplu procuror, să mai facă şi el un dosar", a spus Ponta.
El a spus că îşi menţine afirmaţia potrivit căreia Daniel Morar, Lucian Papici şi alţii au făcut dosare politice când au pus oamenii să jure pe biblii că au fost la referendum.
Premierul a spus că cei cărora li se termină mandatele nu trebuie să rămână în posturi sau să considere că au fost demişi.
"Ce o să zică preşedintele Băsescu în iarna anului viitor, că a fost demis? Nu, i-a încetat mandatul", a spus Ponta.
Întrebat în legătură cu faptul că lui Papici i s-a prelungit mandatul în urmă cu o săptămână, Ponta a spus că acest lucru s-a întâmplat pentru ca acesta să-şi poată termina dosarul în care este cercetat Liviu Dragnea.
"L-a terminat, gata", a spus Ponta.
Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, delegarea pe funcţie a lui Papici a fost reînnoită de procurorul general, Tiberiu Niţu, în urmă cu şapte zile.
Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioa