Scris de S.P.D. - Centrele culturale franceze din toată țară desfășoară împreună, în premieră pentru România, un sezon cultural francez cu genericul ”Tendințe”. Inaugurarea lui la Timișoara, cu expoziția Futurotextiles, nu este o întâmplare, subliniază noul director al Institutului Francez din urbe. ”Toate evenimentele pe care le vom realiza în această stagiune vor fi alese pe acest criteriu, de susținere a candidaturii Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europenă”, a declarat Daniel Malbert, lansându-și oficial programul pentru mandatul de director al IFT.
Teatru, cinema, muzică, arte plastice și design: acestea sunt domeniile care alcătuiesc ”axa prioritară” a proiectului gândit pentru Timișoara de noul director al Institutului Francez. Un concert post-cabaret, o expoziție de modă africană, 4 zile de film francez cu câte 3 producții cinematografice fiecare și o instalație-labirint, sunt câteva dintre cele mai interesante evenimente anunțate de Malbert pentru următoarea perioadă.
De formație lingvist, cu studii de literatură modernă și germană la Sorbona, specializat în comparația interculturală în predarea limbilor străine, Daniel Malbert locuiește la Paris și pune, în topul lecturilor favorite cărțile lui Stendhal, Marcel Proust, Thomas Mann, alături de cele scrise de Michel Houellebecq și Eric Emmaneul Schmitt. La Timișoara, Malbert vine după ce a condus, vreme de 5 ani, Institutul Francez din Koln. Daniel Malbert este și critic de teatru, a tradus în franceză operele lingvistului Harald Weinrich și nu exclude posibilitatea de a scrie cronici despre spectacolele timișorene. Vorbitor de germană, italiană, spaniolă, Malbert învață acum românește.
Noul director al IFT anunță ”evenimente artistice de amploare în toată țara”, sub genericul Tendințe. ”Nu este deloc o întâmplare că sezonul cultural francez, conceput pentru a reanima relațiile dintr