Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu îi răspunde lui Rogozin: El cum se trezeşte face o declaraţie la adresa României, după care îşi bea ceaiul sau, mă rog, ceva

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 octombrie 2013 ·

România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, a subliniat președintele Traian Băsescu. Șeful statului i-a răspuns astfel vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care declarase că România planifică integrarea Republicii Moldova în UE, iar apoi anexarea acesteia la ţara noastră. "Dmitri Rogozin când se trezeşte întâi face o declaraţie la adresa României şi apoi îşi bea ceaiul", a mai spus Traian Băsescu.

Şeful statului l-a primit astăzi pe preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, aflat în vizită de stat în România, cu care a susţinut o declaraţie comună.

Cei doi oficiali au fost întrebaţi cum comentează declaraţia vicepremierului rus Dmitri Rogozin potrivit căreia România planifică integrarea Republicii Moldova în UE, iar apoi anexarea acesteia la ţara noastră.

"Să dea Dumnezeu să reuşim cu integrarea în Uniunea Europeană. România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, dar bătălia noastră este pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, atunci aproape nu vom mai avea frontiere, vom fi cetăţeni europeni şi noi şi cetăţenii Republicii Moldova, vom vorbi aceeaşi limbă, vom avea mai mult sau mai puţin aceleaşi obiective, vom avea aceeaşi istorie în interiorul UE. Declaraţii de acest tip ale demnitarului rus nominalizat sunt frecvente. El cum se trezeşte face o declaraţie, întâi la adresa României, după care bănuiesc că-şi bea ceaiul sau, mă rog, ceva", a răspuns Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Şeful statului a punctat că România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

La rândul său, preşedintele Estoniei a arătat că singura anexare a fost cea a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei şi Basarabiei.

"Acestea sunt cazuri de anexare. Ceea ce este ciudat este că nu au recunoscut că au anexat aşa ceva, însă acestea sunt cazurile pe care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone

Ziua Constanta acum 30 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Termenul limită al tarifelor impuse de Trump UE se apropie: Europa riscă taxe vamale de până la 50%

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Tru

Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit procesul de învăţare / ”Nu mai este posibil să faci pe ascuns o poză cu cineva în clasă şi apoi să o distribui într-un grup de WhatsApp”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian, t

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°