Adoptarea noului Cod rutier a fost amânată de Guvern, după o discuţie în şedinţa de miercuri. Noul Cod rutier prevede o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, o amendă maximă pentru şoferi de 9.600 lei şi o perioadă maximă de doi ani în cazul suspendării permisului de conducere, a anunţat ministrul de Interne, Radu Stroe.
Cea mai aspră sancţiune din Codul rutier, de 2 ani suspendare a permisului, va fi aplicată pentru accidente grave cauzate de consumul de alcool, depăşirea cu peste 60 km/h a limitei de viteză, circulaţia pe contrasens, trecerea nepermisă a căii ferate sau şofatul fără carnet sau cu carnet suspendat, transmite mediafax.ro.
Sancţiunile au fost prezentate de către ministrul de Interne, Radu Stroe, în şedinţa de guvern, cu precizarea că aceste teme au fost discutate cu grupurile parlamente şi oganizaţiile interesate.
Premierul Victor Ponta declara luni că dacă ministrul de Interne Radu Stroe va avea până miercuri "o formă agreată" a Codului rutier, atunci acesta va fi adoptat în şedinţa de Guvern.
În forma revizuită a proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, publicată în 20 septembrie pe site-ul Ministerul Afacerilor Interne, sancţiunile din noua legislaţie rutieră au fost modificate substanţial faţă de proiectul de act normativ iniţial, cea mai mare amendă fiind stabilită la 9.600 lei, faţă de 16.000 de lei, iar suspendarea permisului, după un accident grav, urmând să vizeze o perioadă de cel mult doi ani, faţă de cinci.
În forma revizuită, făcută publică la nouă zile după cea iniţială, au fost incluse sancţiuni sensibil mai mici decât cele din prima variantă a proiectului.
La articolul dedicat claselor de sancţiuni, cele prevăzute la clasa a VI-a erau în forma revizui