Populaţia mondială va ajunge la 9,731 miliarde de locuitori în 2050, faţă de 7,141 miliarde în 2013, indică un studiu bienal al Institutului francez de studii demografice (INED).
Până la sfârşitul acestui secol vor fi între 10 şi 11 miliarde de locuitori, conform proiecţiilor INED, care realizează studii proprii în paralel cu cele realizate de Organizaţia Naţiunilor Unite, Banca Mondială şi alte mari instituţii naţionale, transmite Agerpres.
Cifra de 6 miliarde de locuitori pe Terra a fost depăşită în 1999 şi, după 12 ani, în 2011, populaţia mondială a ajuns la 7 miliarde de locuitori. Rata fecundităţii mondiale este de 2,5 copii la o femeie în 2013 – faţă de 5 în 1950 -, cu puternice disparităţi regionale, potrivit studiului, îndeosebi între cele două extreme, care sunt Nigerul /7,6 copii la o femeie/ şi Bosnia-Herţegovina /1,2 copii la o femeie/.
Africa va concentra aproape un sfert din populaţia globului în 2050, conform studiului, care prevede că 2,435 miliarde de persoane vor trăi pe continentul african în 2050, aproape dublul înregistrat în 2013 /1,1 miliarde de locuitori/.
Cu un indice al fecundităţii de 1,6 copii la o femeie, Europa continentală va fi singura zonă de pe Terra confruntată cu un recul al populaţiei, care va scădea de la 740 milioane de locuitori în 2013 la 726 milioane în 2050, indică INED.
America va depăşi un miliard de locuitori, ajungând de la 958 milioane de locuitori în 2013 la 1,228 miliarde în 2050, Asia va trece de la 4,305 miliarde de locuitori în 2013 la 5,284 miliarde în 2050 şi Oceania de la 38 de milioane la 58 de milioane, potrivit previziunilor INED.
În prezent, cele mai populate şapte ţări ale lumii sunt: China /1,36 miliarde/, India /1,276 miliarde/, SUA /316,2 milioane/, Indonezia /248,5 milioane/, Brazilia /195,5 milioane/, Pakistan /190,7 milioane/ şi Nigeria /174,9 milioane
Populaţia