Fostul director general al Intesa Sanpaolo Enrico Cucchiani va rămâne încă şase luni angajat al băncii italiene fără responsabilităţi specifice, după ce a demisionat duminică, urmând să aibă dreptul astfel la o pensie mai mare din partea statului, scrie presa italiană, citată de Financial Times.
Autoritatea pentru piaţa de capital a cerut explicaţii băncii referitor la motivul pentru care Cucchiani este păstrat în continuare pentru încă şase luni ca angajat fără responsabilităţi specifice.
Cucchiani, în vârstă de 63 de ani, a renunţat după 21 de luni la conducerea băncii, din cauza unor divergenţe cu mai mulţi acţionari nemulţumiţi de rezultatele instituţiei de credit.
Intesa, a doua mare bancă din Italia, a anunţat, săptămâna trecută, demisia lui Cucchiani, cu efect imediat, din posturile de director general şi director operaţional.
Banca a fost nevoită să publice o clarificare marţi, potrivit căreia Cucchiani rămâne de fapt angajat, urmând să fie subordonat noului director general până în aprilie anul următor, însă fără funcţie sau responsabilităţi anume.
În total, Cucchiani va primi de la Intesa 4,5 milioane de euro, inclusiv 900.000 de euro pentru perioada de şase luni în care va rămâne angajatul băncii.
Cele şase luni îi vor permite lui Cucchiani să se califice pentru beneficiile referitoare la pensie prevăzute în contractul său, a informat banca.
Presa italiană a afirmat, însă, că menţinerea pentru încă şase luni a salariului fostului director general la acelaşi nivel cu perioada în care conducea banca îi vor permite acestuia să obţină pensia maximă la care ar avea dreptul de la statul italian.
Un purtător de cuvânt al băncii nu a putut confirma dacă speculaţiile presei italiene sunt fondate, dar a declarat că acesta nu este motivul pentru care i s-a cerut lui Cucchiani să rămână.
Sectorul bancar din I