Miercuri, 3 octombrie 2013, în orașul Panciu se va desfășura un exercițiu de simulare în cazul producerii unui cutremur de pământ. Acțiunea, care va avea loc între orele 11.00 și 12.00, este organizată de Primăria Orașului Panciu și Inspectoratul Pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny“ Vrancea, în colaborare cu Poliția Orășenească Panciu, Grupul de Jandarmi Panciu, Serviciul de Ambulanță, Spitalul Orășenesc Panciu, Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza” și Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, împreună cu operatorii de servicii și utilități publice, DUSPI SERV Panciu, CUP SA, Romtelecom, Electrica SA, Apopi & Blumen, precum și operatorii economici care au contracte de sustenabilitate cu utilaje și mijloace de transport în cazul producerii unor cutremure de pământ. Aplicația are ca obiectiv conștientizarea populației și măsurile care trebuie luate în cazul producerii unui cutremur, pentru prevenirea și limitarea efectelor produse de o asemenea calamitate naturală. Simularea va include, printre altele, exerciții pentru salvarea persoanelor rănite prinse sub dărâmături sau la înălțimi, exerciții de intervenție în cazul izbucnirii unor incendii sau a producerii unor accidente și exerciții de evacuare a elevilor de la cele două licee din oraș. Primarul orașului Panciu, domnul Ion Petre, îndeamnă populația să nu intre în panică și să urmeze întocmai indicațiile factorilor implicați în organizarea simulării în cazul producerii unui cutremur. „Pe această cale, fac un apel către toți cetățenii orașului Panciu de a-și păstra calmul și de a nu intra în panică pe parcursul derulării aplicației. De asemenea, rog insistent ca populația să evite raioanele de intervenție, pentru a nu se expune eventualelor incidente care s-ar putea produce pe parcursul desfășurării exercițiului”, a declarat primarul Ion Petre. Miercuri, 3 octombrie 2013, în orașul Panciu se va desfășura un exercițiu d