Doamnelor si domnilor deputati,

Vrem cu totii sa credem si sa speram ca traim într-un stat de drept, guvernat de legi aplicabile pentru toti cetatenii României, cu aceeasi masura de judecata, indiferent de sex, etnie, cultura sau partizanate politice!

De la a vrea si a spera, pâna la conjugarea normala a verbului „a putea” este însa o cale mult prea lunga în prezent, atât pentru mine, cât si pentru milioane de români batjocoriti si mintiti de actuala guvernare, care conduce o tara secatuita de puteri, cu oameni deprimati, saraci, tristi si lipsiti de o perspectiva care sa le dea încredere în ei si în viitor.

Traim vremuri grele, pline de ilegalitati, birocratie si coruptie, într-o tara în care nimeni nu raspunde în niciun fel pentru faptele sale. În acest context sumbru, întrebarea mea si a celor 360 de fosti salariati ai societatii „Laminorul” Braila este una legitima si disperata în acelasi timp: de ce atâta umilinta îndurata fara vreun temei, pentru un drept consfintit clar printr-o lege a statului român?

Daca ar fi sa stam mai strâmb si sa judecam drept, poate ca uimirea noastra nu ar fi una foarte mare, de fapt poate nu este un „capat de tara”. Evident ca un numar „infim” de 360 de oameni nu reprezinta nimic pentru actualul guvern, cum nici cei 7 milioane de votanti ai USL nu mai conteaza pentru cei cocotati pe o majoritate parlamentara incredibila, care le permite orice, oricând, cu oricine.

Nici macar votantii USL nu mai stiu acum ce sa creada, nu mai sunt convinsi ca racolarea lor electorala de anul trecut a fost buna la ceva pentru viitorul lor si al societatii. Au însemnat cei 7 milioane de români ceva pentru USL, pentru Ponta, Antonescu si ceilalti? Nu, nu, nu, de o mie de ori NU!

Nu îmi place sa rostesc vorbe mari, dar nu pot fi indiferenta la neadevaruri, la ilegalitati, la prosteala pe fata a oameni