Un grup de 12 persoane cu dizabilităţi au susţinut marţi, 1 octombrie, examenul de absolvire al cursului de formare profesională pentru meseria de legător manual. Cursul a fost organizat de către fundaţia Alpha Transilvană din Târgu-Mureş în cadrul proiectului Atrium. Pentru a afla amănunte despre acest eveniment dar şi despre alte activităţi desfăşurate în cadrul proiectului am stat de vorbă cu Banga Erzsébet, psiholog, coordonatorul programului Atrium.
Reporter: Cine sunt absolvenţii cursului?
Banga Erzsébet: Toţi cei 12 înscrişi la curs au finalizat clasa, astăzi au examenul final.Cei care au participat la curs au diferite dizabilităţi. Ei au urmat cursul în mod gratuit în cadrul proiectului Atrium, un proiect european pe fonduri structurale început în 2011. Cei de astăzi reprezintă ultima clasă de absolvenţi. Până acum au fost instruite un total de 80 de persoane cu dizabilităţi în meseriile peisagist floricultor, tâmplar manual, agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport, legător manual şi florar decorator. Cursurile au fost organizate în limbile română şi maghiară.
Rep.: Ce vârste au participanţii la aceste cursuri?
B.E.: Tinerii sunt de vârste începând de la 18 ani şi până la peste 40 de ani.
Rep.: S-au găsit şi locuri de muncă pentru absolvenţii acestor cursuri?
B.E.: Din clasa de agent curăţenie şi mijloace de transport , care a fost cea mai bună clasă a noastră, 17 persoane din cei 27 de absolvenţi lucrează în domeniu. La celelalte clase avem între 30 şi 35% angajaţi, aşteptăm să vedem rezultatele clasei care susţine astăzi examenul. Avem un centru de mediere a locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţi acreditat de AJOFM.
Rep.: Cursurile respective au fost corelate cu cererea de pe piaţa muncii?
B.E.: S-a ţinut cont atât de profilul vocaţional al beneficiarilor dar şi de posibilităţile de angajare.