Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi reguli în Sănătate. Lista afecţiunilor pentru nu vor mai fi permise internările de la 1 februarie 2014

Publicat in Gandul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Noi reguli în sănătate. Dacă în prezent ne putem duce la urgenţă chiar şi pentru o banală durere de cap, de la 1 februarie 2014 acest lucru nu va mai putea fi posibil. Mai mult, peste 300 de afecţiuni nu vor mai fi tratate în regim de internare în spital. Asta prevede un nou proiect de lege aflat pe site-ul ministerului Sănătăţii, în care se menţionează foarte clar numărul de consultaţii la care avem dreptul într-un an.

În proiectul de lege, care cuprinde patru documente, se mai stabileşte tipul şi numărul de analize la care un român are dreptul în decursul unui an: majoritatea fiind analize de sânge uzuale. Excepţie făcând urgenţele. Noul pachet de servicii medicale de bază are o mare componenţă de prevenţie. „El tratează cauzele şi nu simptomele", a precizat ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu.

În cazul în care dorim să depăşim acest număr de consultaţii sau de servicii medicale la care avem dreptul va trebui să scoatem bani din buzunar sau să ne încheiem o asigurare complementară de sănătate.

Deocamdată, nu s-a stabilit cât va costa în plus o consultaţie sau o analiză faţă de cele stabilite în pachetul de bază sau ce costuri vor avea poliţele de asigurări complementare. Şeful de la Sănătate a precizat că înainte de a stabili aceste lucruri trebuie să avem un pachet de servicii medicale de bază "de la care să plecăm".

Eugen Nicolăescu susţine că pentru reformarea sistemului de sănătate trebuie urmărite câteva priorităţi: modificarea legii sănătăţii şi a statutului spitalelor, noua lege a malpraxisuslui, organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, dar şi o nouă lege privind veniturile personalului medical.

Dacă despre toate aceste proiecte ministrul a vorbit în diferite ocazii, ba mai mult, unele dintre ele fiind în dezbatere publică de luni bune, aşa cum este cazul noii legi a malpraxisului, care se analizează de aproximativ 6 lu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 55 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 29 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 20 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°