Războiul pe averea regretatului poet Adrian Păunescu este departe de a se încheia. Recunoscută în acte ca fiind parte a familiei abia după moartea artistului, grefiera Andreea Mihaela Păunescu (fostă Bîrlea) nu renunţă la partea sa de moştenire, mai ales că fraţii săi, Andrei şi Ana-Maria, s-au răzgândit şi nu mai vor ca agoniseala tatălui lor să fie împărţită la notar.
Iniţial, fiica nerecunoscută a poetului Adrian Păunescu (decedat pe 5 noiembrie 2010) şi-a dorit să-şi trăiască viaţa la fel de modest ca şi înainte ca tatăl său să plece dintre noi şi spera să poată găsi o cale amiabilă ca fraţii săi, Andrei şi Ana-Maria, să-i dea ceea ce i se cuvine, şi anume partea sa din averea artistului. După ce a reuşit să obţină acceptul judecătorilor pentru a putea purta în buletin numele de “Păunescu”, grefiera Andreea Mihaela Bîrlea şi-a convocat la notar rudele, însă acestea au refuzat discuţiile cu ea.
În acelaşi timp, femeia ceruse şi inventarierea bunurilor tatălui său, dar nici aici n-a avut succes, căci în februarie anul acesta nu i s-a permis accesul în casa în care a locuit Adrian Păunescu. În aceste condiţii, fiica din flori a marelui poet a deschis un dosar de stabilire a succesiunii, la Tribunalul Prahova, în care arată că are dreptul la o cotă de 3/16 din averea tatălui său şi la o cotă de 1/8 din cea a Ioanei Profirescu, sora sa mai mare, decedată şi ea, în noiembrie 2011.