Odată cu descentralizarea instituţională de la 1 ianuarie 2014, consiliile judeţene (CJ) se vor transforma în angajatori mamut.
La Botoşani, CJ va avea în subordine direcţiile pentru sănătate, agricultură, cultură, sport şi tineret, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Casa Corpului Didactic, Agenţiile de Şomaj, Plăţi şi Inspecţie Socială, Protecţia Mediului şi unităţile de promovare turistică. Directorii acestora vor fi numiţi de preşedintele CJ, în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale. Direcţia de Sănătate, spitalele, centrele medicale şi ambulatoriile de specialitate din subordinea Direcţiei şi Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine vor trece tot în autoritatea CJ.
Reorganizarea va afecta în jur de 350 de angajaţi ai acestor instituţii, care nu ştiu încă cine le va plăti salariile, valoarea acestora şi nici câţi vor mai lucra. Practic, prin această manevră CJ îşi va consolida poziţia de cel mai mare angajator din judeţ.
Şi Poliţia va fi afectată, Inspectoratul Judeţean de Poliţie urmând să lase în subordinea autorităţilor locale partea de circulaţie, directorii noilor servicii urmând să fie numiţi de primari cu avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Unii specialişti consideră, însă, că prea multă putere concentrată în mâinile şefilor de CJ şi ale primarilor nu este oportună în condiţiile actualei legi electorale. Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului Monitorul de Botoşani.
Odată cu descentralizarea instituţională de la 1 ianuarie 2014, consiliile judeţene (CJ) se vor transforma în angajatori mamut.
La Botoşani, CJ va avea în subordine direcţiile pentru sănătate, agricultură, cultură, sport şi tineret, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Casa Corpului Didactic, Agenţiile de Şomaj, Plăţi şi Inspecţie Socială, Protecţia Mediului şi unităţile de prom