Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANRE taie rata de rentabilitate a distribuitorilor de energie. Dacă vor profit, trebuie să investească

Publicat in Adevarul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a plafonat la 8,5% rata de rentabilitate a distribuitorilor de electricitate, faţă de nivelul anterior de 10%, dar aceasta poate creşte cu 0,5 puncte procentuale dacă firmele de profil investesc în contorizarea inteligentă a consumului.

„Modificarea va fi aplicată tuturor distribuitorilor de energie, lucrăm la ea din luna mai. Noile reglementări se vor aplica din acest an pe o perioadă de cinci ani. Companiile care vor investi în «smart metering» (contoare inteligente - n.r.) vor putea primi în plus 0,5 puncte procentuale“, a declarat Nuclae Havrileţ, preşedintele instituţiei.

România are obligaţia, asumată faţă de Comisia Europeană, să introducă sistemul contorizării inteligente în sectorul distribuţiei şi furnizării de energie până în 2020.

Metodologie nouă

Potrivit ANRE, modificarea metodologiei a fost determinată, în principal, de necesitatea efectuării investiţiilor pentru asigurarea fiabilităţii reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi creşterii calităţii serviciului în condiţii de eficienţă energetică.

Tarifele de distribuţie se aplică tuturor utilizatorilor racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie a operatorului de distribuţie, în concordanţă cu nivelul de tensiune la care este extrasă energia electrică.

„Metodologia aprobată astăzi stabileşte modul de determinare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuţie prestat de operatorul de distribuţie şi modalitatea de control al acestora, metoda de reglementare adoptată fiind cea de tip «coş de tarife plafon». Prin aplicarea acestui tip de reglementare stimulativă se asigură o abordare transparentă privind procesul de reglementare, o alocare echitabilă a câştigurilor rezultate prin creşterea eficienţei peste ţintele stabilite de autoritatea competentă într

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 32 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°