Scris de A.S. - Numărul persoanelor care folosesc transportul în comun creşte simţitor de la o lună la alta în Lugoj, după ce autorităţile locale din acest municipiu au decis, în vară, să ofere gratuitate pentru toţi călătorii. S-a ajuns de la 5.000 de călători, în iulie, la peste 16.000, în septembrie, spun reprezentanţii Primăriei Lugoj. Lugojenii au doar cinci trasee de transport public: trei autobuze şi două microbuze.
Consilierii locali din Lugoj au aprobat, în vară, subvenţionarea în proporţie de sută la sută a transportului public. Iulie a fost prima lună de gratuitate, iar de atunci, numărul călătorilor continuă să crească, din datele prezentate de autorităţile locale. Cel mai mare număr de călători a fost înregistrat în septembrie, având în vedere că s-au terminat concediile şi a reînceput şcoala.
„Odată cu începutul noului an şcolar, transportul în comun din Lugoj a depăşit orice aşteptări. Dacă în lunile anterioare au beneficiat de transport în comun gratuit aproximativ 5.000 de persoane în iulie, respectiv 6.700 de persoane în august, în luna septembrie numărul călătorilor a înregistrat o creştere semnificativă, ajungând la 16.175 persoane. Din 16 septembrie au fost activate şi celelalte două trasee, astfel încât pe toate cele cinci trasee circulă în prezent cinci mijloace de transport, respectiv trei autobuze şi două microbuze. S-au înregistrat şi zile cu număr record de călători: 26 septembrie – 1.660 călători, 27 septembrie – 1.501 călători, 30 septembrie – 1.236 călători”, spun reprezentanţii Primăriei Lugoj.
Reprezentanţii administraţiei locale au avut discuţii cu operatorul de transport pentru a achiziţiona încă un autobuz şi pentru extinderea traseelor actuale.
Municipiul Lugoj are peste 37.000 de locuitori, potrivit ultimului recensământ.
Şi oficialii Primăriei Timişoara se gândesc să subvenţioneze integral transportul pub