Moto: ,,Se roteşte-n păsări timpul, sunt lângă tine, dar cheamă-mă.” Nichita Stanescu

Prin însăși esența firii noastre, suntem străbătuți de fiorul poeziei, de o anumită sensibilitate, ceea ce ne detremină să percepem într-un anumit fel multitudinea fenomenelor care se petrec în interiorul nostru sau în afara lui.

Astfel, problematica timpului, capătă o dimensiune aparte, iar punctul meu de vedere cu privire la acest aspect pornește de la dorința de a-i conferi clipei valoarea pe care o merită.

Ori de câte ori mă așez la masa de scris, ideile se derulează în fuga clipei, obsedate fiind de scurgerea ireversibilă a timpului, care nu iartă nereușitele și marchează – aș spune hotărâtor, destinul vieții. Deși cam peste tot în casă există ceasuri care mă atenționează asupra timpului care mai scurtează viața cu câte o secundă, uneori nu le observ, sau mă fac doar că nu le observ. Alteori, le privesc fascinat zbaterea neâncetată a secundelor și mă minunez de scurtimea minutului.

Timpul, această unitate infinită, este măsurabil. Îl măsoară cel mai bine viața noastră, a fiecăruia. Este și motivul pentru care îl consider un bun de mare preț pe care ni l-a dăruit cu generozitate Dumnezeu, lăsându-ne să facem cu el ce vrem, poate înainte de toate, să-l prețuim și să-l folosim cu chibzuință.

Suntem avari sau risipitori cu această bogăție miraculoasă? Răspunsul îl dă în mod cert fiecare, trezindu-ne că o dată vine clipa socotelilor finale, când nici cel mai performant computer nu mai poate schimba bilanțul. Observăm în anumite clipe de răgaz, cum ne trec minutele, orele, zilele și ne întrebăm dacă pierdem vremea consumând inutil ceea ce nu poate fi înlocuit, adăugat? Greu de spus… S-ar putea să fie așa, sau s-ar putea să nu fie… Posibil ca în momentele în care îi vedem pe unii plimbându-se agale, liniștiți, prin cap să le treacă idei