Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai importantă companie de zarzuela din Spania, în spectacol la Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Peste 400 de costume tradiţionale spaniole vor fi folosite în cel mai mare spectacol de zarzuela prezentat vreodată în România, joi 3 octombrie 2013, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional al Artei Lirice.

Este pentru a doua oară când, în România, se prezintă un astfel de spectacol. ”Singura antologie de zarzuela care s-a mai făcut vreodată în România a fost organizată tot în cadrul Festivalului Internaţional al Artei Lirice de la Sibiu, în anul 2007. Atunci am prezentat o companie de zarzuela din Barcelona. Spectacolul de anul acesta va fi unul grandios şi spectaculos în acelaşi timp”, spune Ioan Bojin, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Apreciată ca cea mai importantă companie de zarzuela din Spania, Antología de la Zarzuela S. L., a luat fiinţă în anul 2003, ca o companie privată, oferind publicului, de-a lungul anilor, cele mai bune spectacole ale genului liric, cu concursul unei distribuţii minunate de cântăreţi şi actori, a unor reputaţi directori şi decoratori şi cu ajutorul unor costume generoase. Omagiu adus marelui maestru José Tamayo – cel care a contribuit la revitalizarea acestor producţii lirice din patrimoniul scenic spaniol – „Antología de la Zarzuela. Homenaje a José Tamayo” tinde spre un spectacol total, alcătuit într-un format dinamic: o serie de tablouri care se adresează unei largi palete emoţionale, trecând, uneori şocant, de la euforie, râs şi comedie, la emoţie şi lacrimi.

Compania Antologia de la Zarzuela S. L. contează pe o echipă de profesionişti, în care se regăseşte o bună parte din cei mai apropiaţi colaboratori artistici ai lui José Tamayo, specialişti incontestabili ai acestui spectacol de gen zarzuela: regizorul Antonio Ramallo, dirijorul José Antonio Irastorza, coregrafii Alberto Lorca, Mario Lavega şi Maria del Sol. Cântăreţii sunt, de asemenea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°