Consiliul Local va decide cât timp vor fi ţinuţi câinii în padoc. Primarul Ovidiu Portariuc susţine că sunt trei variante şi anume două săptămâni, o lună sau trei. Dacă în perioada stabilită nu se adoptă, câinii urmează a fi eutanasiaţi.
„Va fi o şedinţă de Consiliu Local în care se va dezbate acest regulament. Consilierii vor hotărî dacă o să-i ţinem două săptămâni, o lună sau trei”, a spus Ovidiu Portariuc.
Cât priveşte adopţiile, reprezentanţii primăriei spun că sunt doar intenţii declarative şi că nu s-a făcut nimic concret.
„Sunt intenţii de a adopta câini, inclusiv din partea unei fundaţii din Germania. Eu încurajez adopţiile dar adopţiile responsabile”, a spus primarul Ovidiu Portariuc.