Cu doar trei puncte din 15 posibile, Arieşul Turda se clasează pe locul 9 în seria a V-a a Ligii a III-a, unul sub prentenţiile clubului. Prin urmare, conducerea echipei clujene a dorit să creeze un şoc şi l-a înlăturat pe antrenorul Marius Paşca, optând pentru arădeanul Dan Stupar. Acesta a fost propus de Florin Pantea, antrenorul cu portarii la Arieşul, care a mai lucrat cu fostul fundaş stânga al UTA-ei la Internaţional Piteşti.
Un alt motiv pentru care Stupar a fost convins să preia Turda este legat de programul formaţiei. În următoarele confruntări de pe teren propriu, „roş-albaştrii” le găzduiesc pe Naţional Sebiş, CS Ineu şi Şoimii Pâncota, echipe pe care tehnicianul le cunoaşte destul de bine, inclusiv stilul de lucru al antrenorilor săi.
Liderul campionatul soseşte pe Arieş marţi, în intermediară, Stupar urmând să se revadă cu fostul său antrenor de la Gloria, Mihai Petcuţ, dar şi cu Ionuţ Popa, cel care l-a antrenat la UTA la începutul anilor 90 şi cu care a colaborat din postura de „secund” la echipa fanion a Aradului în sezonul 2009-2010. De fapt, tehnicianul a ocupat această funcţie în curtea „Bătrânei Doamne” până în această vară.
Deocamdată, înţelegerea dintre Dan Stupar şi Turda e valabilă până în iarnă, urmând ca ea să fie prelungită dacă cele două părţi sunt mulţumiţi de colaborare. „Preiau o echipă aflată puţin în dificultate mai ales prin prisma rezultatelor obţinute în debutul acestui sezon, dar şi a înfrângerii grele de pe teren propriu cu Cugirul (n.a. 0-6). Dar, nu mi-e frică de muncă, sper să ne revenim cât mai rapid, chiar începând de la meciul cu Sebişul”, ne-a mărturisit antrenorul arădean, deţinător al licenţei A.
La finalul acestei săptămâni, Turda are parte de etapă liberă ca urmare a retragerii din competiţie a celor de la FC Maramureş. Sursa: Sport Arad
Cu doar trei puncte din 15 posibil