Ieri, un copil de patru ani, din localitatea Valea Cânepii, comuna Ivãnesti, a fost gãsit decedat de echipajul de Ambulantã chemat în ajutor de mama bãietelului. Medicii nu au putut decât sã constate decesul survenit, potrivit reprezentantilor Serviciuului Judetean de ambulantã (SAJ) Vaslui, cu câteva ore înainte. Cazul a intrat în atentia organelor de politie. „Potrivit primelor cercetãri efectuate la fata locului, apelul a fost efectuat la 112 chiar de mama copilului. Potrivit afirmatiilor acesteia, copilul a mâncat dimineatã, dupã care s-a culcat. Abia când au venit fratii sãi de la scoalã si au încercat sã-l trezeascã au observat cã acesta nu miscã. Mama spune cã micutul era sãnãtos, nu suferea de nicio boalã si doar în 2010 suferise o interventie chirurgicalã. Copilul nu prezenta urme de violentã. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicinã Legalã, în vederea efectuãrii necropsiei“, a precizat Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui. Familia copilului decedat mai are patru copii, cu vârste cuprinse între 2 si 14 ani. Organele de anchetã asteaptã rezultatul necropsiei si, dacã acesta va impune, vor anunta Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectie a Copilului.
Ieri, un copil de patru ani, din localitatea Valea Cânepii, comuna Ivãnesti, a fost gãsit decedat de echipajul de Ambulantã chemat în ajutor de mama bãietelului. Medicii nu au putut decât sã constate decesul survenit, potrivit reprezentantilor Serviciuului Judetean de ambulantã (SAJ) Vaslui, cu câteva ore înainte. Cazul a intrat în atentia organelor de politie. „Potrivit primelor cercetãri efectuate la fata locului, apelul a fost efectuat la 112 chiar de mama copilului. Potrivit afirmatiilor acesteia, copilul a mâncat dimineatã, dupã care s-a culcat. Abia când au venit fratii sãi de la scoalã si au încercat sã-l trezeascã au o