Vrâncenii care vor să beneficieze de anumite tratamente medicale în străinătate, decontate parţial de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), au acces mai uşor la acestea. De luna aceasta, intră în vigoare o Directivă a Uniunii Europene, potrivit căreia orice pacient care se va trata în străinătate va primi de la CAS contravaloarea sumei pe care ar fi plătit-o dacă intervenţia ar fi avut loc în ţară. Cu toate că legea a fost adoptată, momentan nu au apărut normele de aplicare ale acesteia, aşa că nu se cunoaște metodologia prin care vrâncenii își vor putea primi banii înapoi.
Mihai Copaci, președintele CAS Vrancea, spune că rămâne în vigoare formularul S2E112. „Directiva Europeană a fost aprobată prin modificarea legii 95/2006 care a fost publicată și în Monitorul Oficial. Aceasta permite pacienților să-și efectueze investigații medicale sau să primească servicii medicale la spitale din UE, urmând ca noi să suportăm costurile acelor servicii la contravaloarea din țară. Modul de decontare urmează să se stabilească în normele de aplicare ale legii, care trebuie să apară. În schimb, rămâne în cotinuare în vugoare formularul S2E112, care are nevoie de aprobări speciale”, spune Mihai Copaci.
Mai exact, dacă un pacient optează să facă o intervenţie chirurgicală într-o ţară a Uniunii Europene, unde aceasta costă 3.000 de euro, iar în România statul plăteşte pentru acea intervenţie 1.000 de euro, în străinătate pacientul ar mai avea de plătit doar 2.000 de euro. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă un străin va dori să se trateze în România. Casa de sănătate din ţara de domiciliu va achita, în România, tariful din ţara de origine.
Vrâncenii care vor să beneficieze de anumite tratamente medicale în străinătate, decontate parţial de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), au acces mai uşor la acestea. De luna aceasta, intră în vigoare o Direc