Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gospel Fără Bariere, din nou la Timişoara şi Buziaş

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Asociaţia Culturală TGP organizează o nouă serie de trei concertele, care vor încheia cea de-a treia ediţie Gospel Fără Bariere, o întâlnire muzicală dincolo de limite.

„Acest proiect inedit îşi propune să ducă muzica dincolo de spaţiile convenţionale de spectacol şi de limitele autoimpuse ale unui cor "normal", dar şi să dizolve bariere sociale şi mentale, contribuind la respectul dintre oameni. Bucuria împărtăşită de corişti şi public la concertele Gospel Fără Bariere este un mijloc de comuniune şi un prilej de a realiza egalitatea dintre oameni, dincolo de rolurile sociale care îi despart”, spun organizatorii evenimentului.

Peste 100 de corişti amatori "cu muzica în sânge şi un strop de nebunie", reuniţi în această formulă doar cu ocazia acestui proiect, vor repeta o singură zi şi vor da trei concerte sub conducerea

muzicală a lui Dominic Samuel Fritz, acompaniaţi de Marcelle Poaty-Souami la pian şi Sergiu Cătană la percuţie.

În seara de sâmbătă, 5 octombrie, Gospel Fără Bariere revine la Azilul "Pater Jordan" din Timişoara pentru o nouă întâlnire muzicală cu oamenii fără adăpost. Duminică, 6 octombrie, participanţii vor cânta la ora 14.30 la Centrul Medical "Cristian Şerban" din Buziaş, atât pentru pacienţi, cât şi pentru publicul larg iubitor de muzică gospel.

În seara de duminică, 6 octombrie, la ora 19.30, Gospel Fără Bariere se întoarce la Timişoara pentru concertul final, deschis publicului, care va avea loc la Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu". Intrarea este liberă, dar acceptă donaţii. Banii strânşi vor fi donaţi mai departe pentru Fundaţia "Cristian Şerban".

Gospel Fără Bariere este "o întâlnire muzicală dincolo de limite". Dincolo de limite în mai multe sensuri. "Din punct de vedere muzical, este un pariu extrem, o provocare, cultural vorbind, este un spectacol care cu două din trei concerte iese din spaţiile c

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°