Mă număr printre cei mulţi care sunt de acord cu Noul Cod Rutier. Mai exact cu forma prezentată anterior şedinţei de Guvern în care va fi aprobat prin OUG. Ce va ieşi de acolo, vom vedea curând în Monitorul Oficial.
Revenind însă la pedepsele aspre, am spus-o în repetate rânduri că biciul este mult mai eficient decât vorba bună. Cel puţin în România de astăzi.
Cred că tărie că atunci când ai o lege dură, foarte dură, numărul celor care îşi vor permite să o încalce se va reduce simţitor. Să ne înţelegem, odată întrat în vigoare noul Cod Rutier, noi, cei care circulăm pe drumurile ţării nu vom vedea o schimbare radicală. Nu vor dispărea toţi aceia care cred că este sub demnitatea lor să aştepte la barieră. Nici unii dintre cei pentru care coloanele de maşini ori linia continuă sunt amănunte nedemne de luat în seamă. Nici autointitulaţii daltonişti, care pretind că nu au văzut culoarea roşie a semaforului. Nici o parte dintre aceia care nu semnalizează atunci când schimbă banda de mers. Şi, din păcate, nici mulţi dintre cei care se urcă la volan după ce au consumat alcool. Dar ceva, ceva tot trebuie să se schimbe. Insă acest lucru nu depinde doar de forma legii. Depinde în mare, poate cea mai mare, măsură de cei care o implementează, de cei care se ocupă cu aplicarea actului normativ.
Să facem un exerciţiu de imaginaţie: un beizadea care conduce un Porsche şi pentru care nu există (aşa cum am văzut în repetate rânduri) nicio regulă de circulaţie. Să presupunem că este oprit în trafic de un echipaj de poliţişti care-şi fac meseria. I se comunică că a greşit iar beizadeaua pune mâna pe telefon şi îşi sună părintele, ruda etc, sus-pus undeva. Iar lucrurile se rezolvă. Aşa cum s-au rezolvat în repetate rânduri când aceşti copii de bani gata au omorât oameni.
Avem multe legi aspre în ţara asta. Cel mai recent exemplu este legea pentru
