Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, repetentul fiscal al Europei

Publicat in Ora de Iasi, miercuri 2 octombrie 2013 ·

În timp ce vestul Europei încearcă să-şi îndemne populaţia să aibă o alimentaţie sănătoasă, ajutându-se de o fiscalitate redusă, România are a doua cea mai mare taxă pe valoarea adăugată pe hrană din UE. Doar Danemarca ne desparte de titlul de campioni absoluţi ai taxării mâncării.

Vârfurile progresului din Uniunea din care facem parte au ales să nu pună biruri insuportabile pe mâncare. Nu mai puţin de 15 state din UE au cote reduse de TVA pentru alimente. Şi nu este vorba de reduceri simbolice. 4% în Italia, tot atât în Spania sau 6% în Olanda.

Liderul Uniunii, Germania, a ales pentru populaţia lui o cotă de TVA de doar 7%. Polonia, ţară luată de obicei în calcul vizavi de România în ce priveşte mărimea populaţiei sau dezvoltarea, are un TVA de doar 5% la alimente. În fapt, potrivit Eurostat, preţul mâncării din Polonia e acum mai mic decât în România, situaţie înregistrată în premieră anul trecut. Până şi Ungaria, care a şocat toată Europa cu o cotă record de TVA, de 27%, are cotă redusă pentru lactate şi cereale (18%).

O parte importantă a banilor câştigaţi de populaţie se duce în consumul de alimente. Mai precis, potrivit INS, aproximativ 20% din consumul românului din mediul urban este ocupat de alimente. Statul aplică acestei părţi din buget TVA-ul de 24%, scăzând astfel calitatea alimentaţiei contribuabilului. Ţările din vest au conştientizat de multă vreme pericolul taxării hranei. Acum derulează programe fiscale care să ducă la o mai bună hrănire a populaţiei. Soluţia lor a fost (după cum reiese din tabel) scăderea TVA pe alimente, în general, şi supra-taxarea junk-food. Cel mai bun exemplu este Marea Britanie care are TVA zero pe alimente, dar vrea să pună taxă pe mâncarea nesănătoasă.

Or, în România, cota standard de 24% de TVA încurajează fix consumul de alimente ieftine şi, de cele mai multe ori, de slabă calitate.

Ca fapt

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°