Steaua s-a înfrânt, cu scor de neprezentare, în Germania, şi chiar mai rău acasă, cu Chelsea Londra. Şi tot Steaua galopează în campionatul românesc. Unde e adevărul? Cât de jos am ajuns?

Liga I este, mai degrabă, o farsă. Dinamo e începutul unei glume imobiliare, Rapidul e în a doua, CFR Cluj nu-şi revine după un exces de glorie, Petrolul stă sub ameninţarea cu Tribunalul de Arbitraj Sportiv, Astra şi Pandurii cresc, dar cresc româneşte. Şi cu cine să se lupte, atunci, Steaua? Cu Săgeata Năvodari?

Antrenorul, soţul soţiei sale emancipate, încremenise într-un extaz de sine. Acest 0-7, care este doar începutul, îl va trezi? Şi, poate mai important, ce va înţelege, de aici, cealaltă persoană de fotbal, vampa?

Managerul boxează cu umbrele unui trecut prea glorios, care îl indispune. Dintre toate războaiele în care putea să intre, l-a preferat pe cel mai absurd – cui ajută frazele sale de virilă indignare? Ce vrea să dovedească? Simte că nu e adulat de tribună? Nici nu va fi. E prea recent, şi ca toţi recenţii crede că universul a început să performeze cu el. Greşeşte, cum a greşit şi cu Tatu, şi cu Georgievski. Greşeşte şi e prea mândru, dacă nu fudul, ca s-o admită. Campionate se mai pot câştiga, şi se vor mai câştiga, autosuficienţa, care demult îl stăpâneşte, e tot mai clar că e incurabilă. Subteranele fiinţei sale îl domină şi ele, subteranele, sunt înmărmuritoare şi-l predispun la dramă.

Steaua a ajuns să aibă o generaţie care să joace binişor fotbal european, dar e mult mai slabă decât în primăvară, fără Rusescu şi fără Chiricheş. Nu poţi să creşti, cu adevărat, când îţi vinzi, de fiecare dată, vârfurile. O ştiu şi copiii de şcoală primară. Managamentul ar fi trebuit să aducă alte surse de venit.

Şi dezintegrarea nu se va opri aici – ce va fi Steaua fără Tătăruşanu, şi fără Bourceanu? Care e planul? Patronul e la puşcări