Bucureştenii care vor să “fure” unul dintre cele 260.000 de bileţele cu versuri, menite să le transforme o zi mohorâtă şi aglomerată într-una mai frumoasă, pot călători, miercuri şi joi, pe ruta Berceni – Pipera, având astfel şansa de a nimeri în metroul tapetat cu poezie. Trenul care circulă pe ruta Berceni-Pipera a fost tapetat, miercuri dimineaţă, “cu poezii dintr-un mix de artişti vechi, noi, tineri, urbani şi clasici”, au explicat organizatorii acestei iniţiative, compania Julius Meinl, miercuri dimineaţa, în cadrul evenimentului. La ineditul eveniment, care a inclus o conferinţă de presă în metrou, pe traseul Piaţa Universităţii – Pipera şi retur, au participat poetul Emil Brumaru, dar şi cântăreţii Toto Eremia (Deliric 1) şi Adrian Despot. Prin această acţiune se doreşte susţinerea poeziei româneşti şi scoaterea ei din “raftul uitat” pentru a o aduce în faţa publicului. Astfel, în jur de 40.000 de bileţele adezive au fost lipite iniţial pe pereţii interiori ai metroului. La fiecare capăt de linie, trenul va fi “realimentat” cu post-it-uri, pentru a le înlocui pe cele luate de călători. Poetul Emil Brumaru s-a declarat încântat de această iniţiativă, precizând că fiecare persoană ar trebui să poarte la ea câte o carte de poezie, pentru că “permanent este nevoie de poezie”. Potrivit acestuia, poezia trebuie să se răspândească. “Eu aş ruga ca toate femeile frumoase să poarte la spate, la blugi, cărţi de poezie şi o să observe că au un mai mare succes”, a spus poetul, adăugând că “este foarte bine ca muzica modernă să propage poezia”. Emil Brumaru a mai spus că poezia poate influenţa viaţa unor oameni prin mesajul pe care îl transmite, însă aceştia trebuie să fie “apţi” să o perceapă. “Poezia nu e pentru oricine, cum şi dragostea adevărată nu este pentru oricine. Dragostea, care e un sentiment atât de comun şi toţi se laudă că iubesc şi trimit milioane de flori -,