După ce Victor Ponta a jucat la dublu în subiectul Roşia Montană, ca premier fiind în favoarea, ca deputat împotriva proiectului, acum prim-ministrul arată cu degetul înspre preşedintele Traian Băsescu, pe care îl acuză de acelaşi joc ”de-a răzgânditul”.
”Protestele din Piaţa Universităţii reprezintă un fenomen social extrem de important, care există în toată Europa. Păi are legătură (Băsescu-n.r.), că de vreo şapte ani tot el era cu Roşia Montană mare susţinător, s-a răzgândit de vreo trei ori într-o săptămână, ba a fost contra, ba a fost pentru, se mai răzgândeşte de 100 de ori”, a declarat premierul, la România TV.
Întrebat din nou în ce direcţie va merge votul său în Parlament pe proiectul privind exploatările de la Roşia Montană, Victor Ponta a refuzat să se mai pronunţe. ”Nu mai, gata, am făcut greşeală, toată lumea mă critică, şi prietenii mă critică, şi Crin cu Dragnea. Lăsaţi-mă să ajung în Camera Deputaţilor”, a mai spus el.
Înainte de a veni la guvernare, USL a promis electoratului că nu va susţine proiectul de exploatare de la Roşia Montană. ”Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montană prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Traian Băsescu şi am zis că dacă îl susţine Traian Băsescu, sigur că e ceva rău”, s-a răzgândit Ponta, prima dată, guvernul trimiţând în Parlament o hotărâre de guvern pentru adoptarea proiectului minier.
La scurt timp, primul ministru şi-a amintit că i-a promis soţiei sale, eurparlamentarul Daciana Sârbu, că nu va susţine un asemenea proiect, aşa că a decis că, în calitate de deputat, va vota ”împotrivă”.
După ce Victor Ponta a jucat la dublu în subiectul Roşia Montană, ca premier fiind în favoarea, ca deputat împotriva proiectului, acum prim-ministrul arată cu degetul înspre preşedintele Traian Băsescu, pe care îl acuză de acelaşi joc ”d