"Rusia face presiuni asupra fostelor state sovietice pentru a se alătura uniunii sale economice", este titlul unui material de opinie publicat recent de Washington Post şi semnat de consiliul editorial al ziarului.
La mai mult de un deceniu după căderea Uniunii Sovietice, Republica Moldova era privită în Occident ca un caz pierdut, cu o rată a şomajului cronică şi criminalitate în abundenţă. Guvernată de un Partid Comunist nereformat, ţara a fost cunoscută, atunci când ajungea în presa internaţională, în special pentru traficul de organe şi de femei. Iar transformarea unei naţiuni mici de 3,5 milioane de locuitori, pitită între România şi Ucraina, reprezintă una din istoriile de succes ale Europei, spune grupul editorialist WP.
Acum, cu o economie în creştere, Republica Moldova se află la un pas de parafarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, iar şefa diplomaţiei, Natalia Gherman, a declarat în timpul unei vizite la Washington din această lună că ţări ca Myanmar sau Vietnam cer consiliere Chişinăului, Moldova fiind privită ca un caz care a îmbrăţişat democraţia din plin. “S-ar putea crede că Rusia salută debarasarea statului vecin de statutul de ţară eşuată. În schimb, furiosul Vladimir Putin face tot posibilul pentru a sabota acordul UE- Republica Moldova", scrie publicaţia din capitala SUA.
În opinia autorilor, embargoul asupra vinului moldovenesc, impus sub un pretext birocratic, ameninţările privind anularea aprovizionării cu gaz şi expulzarea masivă a imigranţilor moldoveni care muncesc în Rusia, sunt doar instrumente de constrângere a moldovenilor de a renunţa la traseul european.
“Scopul Kremlinului este să blocheze finalizarea Acordurilor de Asociere şi să le oblige să se alăture Uniunii Vamale, un rival al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă împlinirea visului lui Putin de a recrea o structură asemănătoare a Uniunii Sovietice", no