Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefi marilor companii americane: Prelungirea blocajului guvernamental este un risc pentru redresarea economiei SUA

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Directorii generali ai unor mari companii americane, precum Honeywell International şi JetBlue Airways, avertizează că blocarea prelungită a unora dintre activităţile guvernului federal poate pune în pericol redresarea economică.

Guvernul SUA a trimis marţi în şomaj tehnic circa 800.000 de angajaţi federali, după ce Congresul nu a reuşit să ajungă la un acord referitor la bugetul anului fiscal 2014, care a început la 1 octombrie, transmite Bloomberg. Republicanii din Congres au condiţionat aprobarea bugetului de modificarea unor prevederi ale reformei în domeniul sănătăţii.

Şeful companiei Foot Locker, Ken Hicks, un critic al legii sănătăţii, despre care consideră că nu va limita creşterea costurilor, a declarat că activităţile guvernului nu ar trebui oprite în cadrul actualei dispute dintre democraţi şi republicani.

"Sunt mulţumit de costurile mari şi serviciile medicale limitate de care vor beneficia oamenii în cadrul legii Affordable Care Act? Nu. Dar merită să blocăm guvernul? Nu.", a spus Hicks.

Prima blocare parţială a activităţilor instituţiilor federale din ultimii 17 ani ar putea reduce creşterea economiei americane cu până la 1,4 puncte procentuale, în funcţie de durată, estimează Guy LeBas, analist la Janney Montgomery Scott în Philadelphia.

"Dacă situaţia va fi de durată, va pune în pericol redresarea economică. Dacă blocajul se va infiltra în psihicul oamenilor de afaceri şi toată lumea va începe să reducă cheltuielile de călătorie, percepţia se va extinde şi asupra altora. Problema este serioasă", a declarat Dave Barger, director general la JetBlue.

Opinia lui Barger este similară cu cea a şefului Honeywell, David Cote, care a afirmat la sfârşitul lunii septembrie că impasul bugetar poate împinge economia în recesiune.

Chiar dacă impasul bugetar va fi depăşit, congresmenii vor intra imediat într-o nouă dis

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sub 1.000 de voturi între Lasconi şi Ciolacu în lupta pentru a intra în turul 2

Mediafax acum 25 minute
Rezultatele parţiale, după numărarea voturilor din 99,88% din secţiile de votare, Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, are 1.768.738 de voturi, fiind situat pe locul al doilea după Călin Georgescu, candidat independent. Elena Lasconi, ca

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 39 minute
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum o ora
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România

Mediafax acum o ora
Şoc în România. Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, conduce în alegerile prezidenţiale, titrează luni dimineaţa The Guardian, după rezultatele parţiale ale alegerilor din România. Jurnaliştii britanici vorbesc despre un rezultat c

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 6 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum o ora
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Informări publice - 25 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 12 ore
SC INSTAL BMC COM SRL, cu sediul în Braşov, str. Ioan Popasu, nr. 50, bl. 2, ap. 1 jud. Braşov, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de începere a lucrării pentru proiectul „EXTINDERE CONDUCTĂ GAZE ŞI BRANŞAMENT GAZE NATURALE”, pro

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°