Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu EXCLUSIV. William Fichtner, alias inventivul detectiv Karl Hickman, la raport

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 octombrie 2013 ·

De curând, pe AXN a început serialul „Poliţişti fără frontiere“, un program dedicat, după cum promite titlul, pasionaţilor de filme poliţiste. Cu acest prilej, William Fichtner, actorul din rolul principal, a acordat un interviu în exclusivitate „României libere“.

Despre cum s-a adaptat un american în Europa, despre actorie, criminalistică şi maşini de curse am vorbit şi noi cu interpretul detectivului Karl Hickman.

Cum ai ajuns să joci în acest serial?

Povestea este, de fapt, destul de simplă. Am primit vara trecută un telefon de la agentul meu, care mi-a spus: „Uite, am citit primele două episoade dintr-un nou serial. Cred că ar trebui să arunci şi tu un ochi pe scenariu. Regizorul şi scenaristul ar vrea să aibă o discuţie cu tine pentru un rol“. „Ok. Sigur, am zis. Aranjează o întâlnire. După care agentul mi-a aruncat ştirea: „Ştii, filmările se fac în Cehia“. După cum îţi imaginezi, Cehia nu e chiar la o oră de mers cu maşina din LA. Nu e chiar o „navetă“ uşoară. Am avut o discuţie interesantă cu Ed Bernero, creatorul serialului, mi-a plăcut şi scenariul, din partea mea era OK. Numai că a venit momentul cel mai dur, şi anume marea discuţie cu nevasta: „Filmările la acest serial sunt în celălalt colţ de lume. Nu am de gând să merg acolo singur. Ne leagă un jurământ pe viaţă. Ori începi de pe acum să faci bagajele, ori nu mai merg nici eu.“ Dar eu ştiam de la început că ea nu va rezista tentaţiei deoarece cu 8 ani în urmă ne dusesem în Cehia doar din dorinţa de a vizita Praga. Ne-a plăcut atunci atât de mult oraşul încât nu a fost nevoie de o muncă de convingere. Şi trebuie să spun că acum iubesc chiar mai mult Praga.

Nu doar locurile de filmare, ci şi actorii dau un parfum european serialului. Cum a fost pentru tine să lucrezi aproape exclusiv cu colegi europeni?

A fost excelent. În fond, europeni sau neeuropeni, cu toţii suntem actor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 5 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 6 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 7 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 11 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 5 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 4 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-0°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°