Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia Primăriei pentru traficul de coşmar de pe Câmpului: centură ocolitoare peste patru ani

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Aglomeraţia infernală din orele de vârf de pe strada Câmpului ar putea să devină amintire pentru clujenii care locuiesc în zonă abia peste trei-patru ani când Primăria speră că va face centura de sud. Deocamdată Primăria ştie doar care este traseul acestei centuri, iar bani nu există pentru acest proiect.

În luna iunie, Primăria Cluj-Napoca a realizat un sens giratoriu în zona străzilor Câmpului-Mehedinţi din Mănăştur pentru decongestionarea traficului. Soluţia nu a fost potrivită şi ca urmare a sesizărilor cetăţenilor, sensul giratoriu a fost desfiinţat în urmă cu aproximativ o săptămână. Imediat după desfiinţarea acestuia, au apărut din nou cereri din partea clujenilor care doreau sensul giratoriu la loc, oamenii fiind sufocaţi de blocajele zilnice din trafic din orele de vârf. “Oricum nu am fi mulţumit lumea. Uitaţi-vă câte plângeri au fost şi au început oamenii să îl strice singuri pentru că erau nemulţumiţi de el”, declară primarul Emil Boc despre sensul giratoriu.

Acum, conducerea Primăriei ridică însă din umeri şi spune că o soluţie definitivă pentru strada Câmpului va exista abia peste câţiva ani când va fi înfiinţată centura ocolitoare de sud. Primarul Emil Boc spune că alte soluţii sunt doar temporare care nu vor face altceva decât să mute problema dintr-o parte în alta. “Oricum nu am fi mulţumit lumea. Uitaţi-vă câte plângeri au fost şi au început oamenii să îl strice singuri pentru că erau nemulţumiţi de el (sensul giratoriu – n.red.). Acolo soluţia de fond este centura de sud care sper să fie finanţată din fonduri europene în exerciţiul financiar următor. Centura de sud este soluţia, în rest sunt doar surogate care fac să muţi problema dintr-o parte în alta. Centura ar decongestiona traficul şi din Zorilor, Mănăştur”, explică primarul. Finanţare abia peste câţiva ani

Când vine vorba însă de începerea realizării lucrărilor propriu-zise pent

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 45 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°