Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase persoane au ajuns la spital după o depăşire riscantă

Publicat in Vremea Noua, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Trei dintre cei răniţi sunt copii. Accidentul a avut loc pe DN 24, înainte de Poieni.

Un accident cu şase răniţi a avut loc ieri la amiază pe drumul naţional spre Vaslui, înainte de Poieni, aproape de intersecţia cu drumul judeţean spre Dobrovăţ. Şoferul unui autoturism Volkswagen cu numere de înmatriculare de Vaslui a făcut o depăşire riscantă pe linia continuă şi s-a izbit de un Renault care circula în sens opus. În Volkswagen se aflau şi câteva mame cu copii, astfel că, în urma impactului frontal între cele două autoturisme, trei copii, printre care şi un sugar, aflaţi în Volkswagen, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Copiii ajunşi la spital au trei luni, opt ani, respectiv şase ani. „Pacienţii, două fete şi un băiat, au leziuni superficiale şi nu le sunt puse în pericol vieţile. Au fost diagnosticaţi cu diferite contuzii, care nu sunt grave. Starea lor este stabilă, iar în urma investigaţiilor nu s-a constatat nicio leziune gravă“, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“. De asemenea, şoferul şi soţia acestuia, care se aflau în Renault, au fost răniţi uşor, dar au refuzat transportul la spital. Unul dintre martori a precizat că şoferul maşinii Volkswagen a tras de volan brusc, intrând pe contrasens. „Am văzut că a tras de volan brusc şi a intrat pe sensul celălalt. Probabil că s-a întors câteva momente la pasagerii din spate şi nu şi-a dat seama că a tras de volan. Nu cred că era în depăşire“, a spus şoferul unui autoturism care circula în spatele Renault-ului. Poliţiştii au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi cercetează varianta ca şoferul vinovat să fi încercat o depăşire. „Este vorba despre un bărbat care se afla la volanul unui Volkswagen şi care a încercat să efectueze manevra de depăşire. În acest ca

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum o ora
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

19°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°