Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minorul care şi-a omorât tatăl, studiu de caz pentru o campanie a poliţiei

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Terifianta crimă de la mijlocul lunii august a acestui an, de la Satu Mare, când un minor în vârstă de 15 ani şi-a ucis tatăl cu o rangă, după ce acesta din urmă devenise alcoolic şi era din ce în ce mai violent, iar ultima oară şi-a băgat soţia în spital, a fost studiu de caz pe baza căruia poliţiştii au demarat campania „Violenţa naşte violenţă”, ce se va desfăşura în mediul urban şi rural până în luna decembrie a acestui an.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu, „în cadrul campaniei vor fi identificate stările conflictuale existente la nivelul comunităţilor, urmând ca echipe mixte de poliţişti şi mediatori autorizaţi din cadrul Centrului de Mediere Bucovina Suceava să desfăşoare activităţi specifice de detensionare şi dezamorsare a acestor situaţii conflictuale”.

Poliţiştii şi-au propus să treacă şi pe la baruri şi să le atragă atenţia administratorilor cu privire la vânzarea de alcool către persoanele care se află în stare de ebrietate, ştiut fiind că alcoolul este un factor favorizant al comportamentului violent.

Inspectorul principal Epureanu a mai anunţat că în cursul zilei de ieri au fost desfăşurate activităţi de informare pe raza municipiului Suceava, în oraşul Cajvana dar şi în zona barurilor şi spaţiilor de alimentaţie publică din comunele Ipoteşti, Bosanci şi Preuteşti, fiind distribuite 1.000 de pliante cu mesajul ,,O palmă poate curma o viaţă!”, fiind lipite totodată zeci de afişe cu mesaje informative.

Terifianta crimă de la mijlocul lunii august a acestui an, de la Satu Mare, când un minor în vârstă de 15 ani şi-a ucis tatăl cu o rangă, după ce acesta din urmă devenise alcoolic şi era din ce în ce mai violent, iar ultima oară şi-a băgat soţia în spital, a fost studiu de caz pe baza căruia poliţiştii au demarat campania „Violenţa naşte violen

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 35 minute
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 21 minute
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 2 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Trump ameninţă să dea Google în judecată dacă ajunge preşedinte, pe care-l acuză de favorizarea lui Harris la căutări

News.ro acum o ora
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Furtuna Ashley în România: „Primarii să se asigure că oamenii pot fi evacuați rapid”. Preoții îndeamnă la rugăciune

Ziare.com acum o ora
Mircea Fechet, ministrul Mediului, a condus, sâmbătă, 28 septembrie, şedinţa Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU) pentru a analiza ultimele avertizări ale meteorologilor şi hidrologilor. Ministrul a cerut autorităţilor să fie pr

Fostul portar al naționalei Germaniei, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jens Lehmann (54 de ani), fost portar al naționalei Germaniei, a fost amendat cu 135.000 de euro după ce i-a deteriorat garajul unui vecin cu o drujbă.

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 38 minute
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteo şi hidrologice. „Zonele cu risc mare, în această perioadă sunt Galaţi şi Vaslui deoarece pot fi

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 6 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

16°/30°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°