Echipa de baschet masculin SCM U Craiova debutează, sâmbătă, în Liga Naţională de Baschet în compania formaţiei BC Târgu-Mureş.
Echipa de baschet masculin a SCM U Craiova sparge gheaţa în Liga Naţională. Sâmbătă, de la ora 19:00, craiovenii îi pot urmări, în Sala Polivalentă din Craiova, pe elevii lui Mandic în meciul împotriva formaţiei BC Târgu Mureş. Baschetbaliştii craioveni sunt pregătiţi, în ciuda ghinioanelor care până acum s-au ţinut scai de echipă, însă sunt siguri că meciul din weekend nu va fi deloc uşor.
Managerul echipei, Marius Toma este convins că primele două meciuri din Liga Naţională pun o mare presiune pe elevii lui Mandic, mai ales că joacă acasă şi sunt motivaţi să câştige.
“Din cauza ghinioanelor din presezon am fost nevoiţi să aducem mai mulţi jucători străini. Ştiu că sunt discuţii că avem opt jucători străini, dar ţin să anunţ că Sasha şi Căpuşeanu au contracte doar până în iarnă. Avem parte de un început de sezon foarte greu pentru că cele două meciuri de acasă cu Mureş şi Steaua ne pot lansa pe orbită, fiind meciuri importante pentru viitoarea poziţie în clasament. Avem nevoie de suportul publicului, ne dorim să fie alături de noi pentru că mereu a fost cel de-al şaselea jucător pentru băieţi şi, în schimb, noi le promitem că vom da totul pe teren. Rade Dzambic este încă suspendat pentru o etapă, Mirko Kovacs credem că va fi apt pentru Liga Balcanică din data de 17 octombrie. Avem un lot de jucători români de valoare şi opt străini pentru a fi rotiţi pentru partide cât mai bune în Liga Balcanică. Drăguşin va veni la Craiova la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie pentru a efectua cel de-al doilea stagiu de recuperare şi asta va conta destul de mult pentru moralul echipei. Ne vom concentra pentru fiecare meci pentru că pe noi ne interesează primele locuri ale clasamentului, ne dorim să intrăm în play-off aşa că