O mamă şi trei copii s-au intoxicat cu fumul emanat de soba în care s-a făcut focul. E.ON ne avertizează asupra modului în care utilizăm aparatele de încălzire.
Pe 1 octombrie, o întreagă familie a ajuns pe patul spitalului, după ce s-a intoxicat cu fum. La ora 23, cadrele medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au fost solicitate să intervină în satul Adjudeni, pentru a acorda primul ajutor în cazul a patru pacienţi care s-au intoxicat cu fum. Este vorba despre o femeie de 37 de ani, fiul ei, în vârstă de numai o lună, şi două fetiţe de 14 şi opt ani. “Când cadrele medicale au ajuns la faţa locului, pacienţii erau conştienţi, dar prezentau dureri de cap şi alte simptome specifice intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Cel mai probabil, ei s-au intoxicat cu fumul emanat de soba în care s-a făcut focul”, a precizat medicul Letiţia Damoc, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ.
Atenţie la aparatele de încălzire
Pe fondul temperaturilor deosebit de scăzute înregistrate în ultimele zile, mulţi dintre consumatorii de gaze naturale au fost nevoiţi să pună în funcţiune aparatele de încălzire a locuinţelor. Primele incidente, unele deosebit de grave, nu au întârziat să apară, ele fiind cauzate, în principal, de utilizarea necorespunzătoare a acestora, de folosirea unor aparate destinate preparării hranei în scopul încălzirii locuinţei sau ca urmare a înfundării coşurilor de fum.
E.ON Gaz Distribuţie recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită aparatelor care funcţionează pe bază de gaze naturale, ei fiind direct responsabili pentru întreţinerea şi exploatarea acestora.
Este interzis dormitul în încăperi cu focul deschis sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.). Focul nu trebuie lăsat nesupravegheat la aparatele neautomatizate.
Dat fiind riscul major de producere a unor ev