S-a răcit foarte tare afară şi în unele locuinţe a fost pornită căldura. Primele incidente, unele deosebit de grave, nu au întârziat să apară, ele fiind cauzate, în principal, de utilizarea necorespunzătoare a acestora.
De exemplu, aragazul este adesea folosit pe post de sobă. De aceea, E.ON Gaz Distribuţie recomandă consumatorilor să acorde o atenţie deosebită aparatelor care funcţionează pe bază de gaze naturale.
Astfel, este interzis dormitul în încăperi cu focul deschis sau în încăperi cu aparate de utilizare nelegate la coşul de fum (reşou, aragaz etc.). Focul nu va fi lăsat nesupravegheat la aparatele neautomatizate. În cazul în care aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj, focul nu va fi aprins.
Totodată, trebuie asigurată o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă. În cazul în care se constată lipsa tirajului, nu se aprinde focul decât după efectuarea lucrărilor necesare de către o firmă autorizată.
O atenţie deosebită trebuie acordată coşurilor de fum, fiind recomandată verificarea şi curăţirea acestora de cel puţin două ori pe an, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.
Consumatorii trebuie să fie atenţi la modul de aprindere al arzătoarelor, astfel încât să nu genereze acumulări de gaz. Dacă se simte mirosul specific de gaz trebuie stinse imediat toate focurile, se deschid uşile şi ferestrele, nu se manevrează aparate electrice şi se anunţă dispeceratul E.ON Gaz Distribuţie.
Numerele de urgenţă ale E.On Gaz sunt 0265.200.928 sau 0800.800.928.
S-a răcit foarte tare afară şi în unele locuinţe a fost pornită căldura. Primele incidente, unele deosebit de grave, nu au întârziat să apară, ele fiind cauzate, în principal, de utilizarea necorespu