Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii bucureşteni se simt mai în siguranţă dacă vin înarmaţi la şcoală

Publicat in Antena 3, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Elevii bucureşteni spun că se simt mai în siguranţă dacă vin la şcoală înarmaţi cu bricege, unele dintre armele albe purtate de copii fiind cumpărate chiar de către părinţi, potrivit unui studiu sociologic privind armele albe în instituţiile de învăţământ, realizat de Poliţia Capitalei.

Analiza realizată de ofiţerii Serviciului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Poliţiei Capitalei arată că elevii care vin înarmaţi cu arme albe la şcoală fac parte, în general, din categoria copiilor agresivi, care au tendinţa de a genera conflicte, scrie Mediafax.

Chestionaţi de poliţişti, unii elevi au explicat că părinţii le împrumută sau chiar le cumpără bricege. Un motiv pentru care se ajunge în această situaţie este acela că părinţii au conflicte personale cu alte persoane şi le dau cuţite copiilor pentru ca aceştia să aibă cu ce să se apere în cazul în care sunt atacaţi de presupuşii duşmani ai familiei.

Pe de altă parte, însă, sociologii din Poliţia Capitalei au constatat că există elevi care, deşi nu au niciun conflict, poartă arme albe doar pentru că "le este frică".

Potrivit poliţiştilor bucureşteni, unii dintre elevii chestionaţi ştiu că portul unei arme albe este infracţiune, dar consideră că nu vor fi percheziţionaţi niciodată. În acelaşi timp, ei cred că "portul unei arme albe este justificat de legitima apărare, deci este un lucru normal", pentru că un eventual conflict cu o persoană agresivă este greu de evitat dacă nu ai un briceag la îndemână.

Sociologii au mai stabilit că există şi copii care cred că bricegele cu lamă scurtă sunt permise.

În ceea ce priveşte eventualele incidente în care ar fi implicaţi colegii lor, "majoritatea elevilor consideră că nu e treaba lor şi nu e bine să se bage", iar dacă un coleg vine la şcoală cu arme albe sau droguri, l-ar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 6 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 13 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 11 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 9 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 10 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 9 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 6 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 11 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°