Arestat la domiciliu, în vila sa de la periferia Islamabadului, fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf experimentează detenţia de lux şi îşi scrie memoriile, face exerciţii fizice şi nu mănâncă decât mâncare preparată de bucătarul său privat, de teama de a nu fi otrăvit, relatează AFP.
La Shak Shahzad, la capătul unui drum printre ferme, culturi de porumb şi arbori fructiferi, se află o casă cu acoperiş verde măsliniu, cu pereţii roz deschis şi arhitectură de inspiraţie marocană. Un decor paşnic şi bucolic, dacă nu ar fi armata de 300 de poliţişti, paramilitari, soldaţi, lunetişti de elită şi forţe antiteroriste, mobilizată în jur pentru a-l proteja pe "deţinutul Musharraf", în vârstă de 70 de ani.
Aceasta deoarece numeroase grupări islamiste armate pakistaneze vor să îl ucidă pe cel care a implicat ţara în "războiul împotriva terorismului" american, la sfârşitul lui 2001.
Întors din exil în martie pentru a "salva" Pakistanul, fostul preşedinte al singurei ţări musulmane care deţine arma atomică a fost plasat rapid în arest la domiciliu în această vilă de 1.100 de metri pătraţi.
Casa a fost terminată în perioada în care Musharraf trăia în exil între Londra şi Dubai, după ce a fost determinat să renunţe la putere în august 2008. "El a dormit aici pentru prima dată atunci când s-a întors (în Pakistan), în acest an", a declarat Hammad Husain, arhitectul vilei.
Pervez Musharraf este acuzat de uciderea, în 2006, a lui Akbar Bugti, şeful rebelilor din provincia Balucistan (sud-vest), şi a fostului premier Benazir Bhutto în anul următor, precum şi de demiterea judecătorilor.
Noi acuzaţii urmează să fie depuse pentru operaţiunea militară sângeroasă împotriva islamiştilor blocaţi în Moscheea Roşie din Islamabad în 2007.
În vila sa decorată, potrivit arhitectului său, cu fotografii ale principalilor lideri ai planetei, cu