Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări spectaculoase la „Dansez pentri tine” în cea de-a 14-a ediţie

Publicat in Puterea, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Au trecut şapte ani de la prima ediţie a show-ului „Dansez pentru tine”, iar anul acesta, emisiunea se află deja la al 14-lea sezon. Spre deosebire de alţi ani, anul acesta, show-ul Dansez pentru tine se reinventează şi vine cu schimbări spectaculoase. Mai mult, zilele trecute s-au semnat şi primele contracte. Astfel că, printre vedetele participante se află Sorin Brotnei, Sore, sau Nana Falemi.

Opt vedete îndrăgite vor lupta alături de opt dansatori împătimiţi, care şi-au dedicat toată viaţa muncind în slujba talentului cu care au fost înzestraţi pentru a putea trăi din singura lor pasiune: dansul. Deşi mai este foarte puţin până la startul show-ului, echipele nu au fost definitivate şi negocierile sunt în toi. Printre vedetele care vor intra în celebrul ring de dans din Buftea se numără Sore, Sorin Brotnei fostul membru Akcent şi fotbalistul Nana Falemi, despre care nu prea s-a mai auzit nimic în ultima vreme, potrivit cancan.ro.

Pentru prima ediţie a emisiunii, coregraful fiecărei perechi va fi stabilit prin tragere la sorţi. La finalul primei ediţii, echipa care se va situa pe primul loc îşi va putea păstra componenţa şi va putea alege un stil de dans cu care să impresioneze publicul săptămâna următoare. Restul echipelor ar putea fi puse în situaţia de a avea un alt coregraf, în funcţie de decizia juriului, concurenţii fiind astfel nevoiţi să demonstreze că profesionalismul este cel care îi caracterizează şi că pot face echipă imbatabilă cu orice coregraf al emisiunii.

Printre spectaculoasele noi stiluri de dans pe care concurenţii se vor întrece în acest sezon se numără şi Vogue, lyrical şi Lindy Hop. De asemenea, telespectatorii ProTV vor avea parte, printre altele, de reprezentaţii la nivel înalt de vals, tango, cabaret, dansuri vechi, rock’n’roll, R&B, reggaeton, striptease, Bollywood, dans ţigănesc şi dans în ploaie. Ca şi în sezoa

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 35 minute
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 35 minute
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 5 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Trafic intens pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. Care sunt rutele ocolitoare recomandate

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier este intens, marţi după-amiază, 7 ianuarie, pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. La această oră, maşinile circulă în coloană, cu viteză redusă, între staţiunile prahovene Azuga şi Buşteni. Infotrafic recomandă ş

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

News.ro acum 2 ore
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei, după ce a fost condamnat în 2023 la plata unei despăgubiri financiare uriaşe în

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 43 minute
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Inflaţia revine în zona euro, dar acest lucru nu va împiedica BCE să reducă din nou dobânda

Mediafax acum 33 minute
Preţurile de consum au crescut cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în decembrie, comparativ cu 2,2% în noiembrie, potrivit estimării mediane dintr-un sondaj Bloomberg. Creşterea a fost determinată în mare parte de costurile energiei, c

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 5 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc, miercuri, în prima şedinţă din 2025. Pe agenda discuțiilor, data alegerilor

Ziua Constanta acum o ora
Liderii coaliției de guvernare se reunesc miercuri, pentru a discuta stabilirea datei alegerilor prezidențiale, desemnarea unui candidat comun după retragerea lui Crin Antonescu și calendarul adoptării bugetului pe 2025. Liderii coaliției de guverna

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°