Blocul Naţional Sindical (BNS) va organiza, pe 11 octombrie, la Deva, o dezbatere pe tema politicilor legate de piaţa muncii şi a oportunităţilor pe care le are România în atragerea de finanţări nerambursabile şi în implementarea de proiecte care pot genera locuri de muncă şi creştere economică.
Discuţiile se vor concentra pe realităţile economice şi sociale din judeţul Hunedoara (statisticile oficiale arată că nivelul de creştere economică în judeţ reprezintă aproximativ 83 la sută din media naţională, situându-se sub nivelul mediu de creştere al regiunii Vest). Dumitru Costin, preşedintele BNS, va prezenta public o propunere de plan de stimulare a ocupării forţei de muncă pentru această zonă.
La dezbatere a confirmat participarea ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi sunt aşteptaţi reprezentanţi ai instituţiilor decizionale şi administrative locale, senatori şi deputaţi din judeţul Hunedoara, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor afiliate la BNS.Dezbaterea va avea loc de la ora 9:30, la Prefectura Hunedoara.
Blocul Naţional Sindical (BNS) va organiza, pe 11 octombrie, la Deva, o dezbatere pe tema politicilor legate de piaţa muncii şi a oportunităţilor pe care le are România în atragerea de finanţări nerambursabile şi în implementarea de proiecte care pot genera locuri de muncă şi creştere economică.
Discuţiile se vor concentra pe realităţile economice şi sociale din judeţul Hunedoara (statisticile oficiale arată că nivelul de creştere economică în judeţ reprezintă aproximativ 83 la sută din media naţională, situându-se sub nivelul mediu de creştere al regiunii Vest). Dumitru Costin, preşedintele BNS, va prezenta public o propunere de plan de stimulare a ocupării forţei de muncă pentru această zonă.
La dezbatere a confirmat participarea ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi sunt aşteptaţi reprezentanţ