Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpada căzută la 1 octombrie a închis în Vrancea drumuri naţionale şi şcoli

Publicat in Vremea Noua, miercuri 2 octombrie 2013 ·

“De 30 de ani nu a mai nins ca acum”, afirmă primarul comunei Vintileasca, Georgel Viorel Spătaru, care pune chiar problema închiderii şcolilor astăzi.Tot din cauza zăpezii, DN2D a fost închis ieri.Dacă la munte a nins ca într-o lună de iarnă veritabilă, la Focşani a plouat neîncetat două zile

Cu toţii ştim că prima zăpadă ia prin surprindere autorităţile şi că vorba preşedinţială “iarna nu-i ca vara” se aplică, incontestabil, an de an. Totuşi, în acest sezon, iarna chiar a venit prea devreme, chiar de la 1 octombrie, blocand şoferi în trafic şi punand în dificultate accesul copiilor spre şcoală în zonele de munte. Peisajul hibernal s-a aşternut ieri, încă de dimineaţă şI în zona de munte din Vrancea, stratul de zăpadă fiind unul consistent la Tulnici, Soveja sau Vintileasca.

Din cauza ninsorii căzute în comuna Vintileasca, autorităţile iau în calcul închiderea şcolii pentru astăzi. Zăpada atinge în multe locuri din comună chiar şi 15 cm, iar ninsoarea nu a încetat aseară. De la primă oră a zilei de ieri au fost scoase utilajele, după ce un microbuz şcolar a rămas înzăpezit cu elevii din satul Poiana Stoichii, pe care trebuia să-i transporte la cursuri la şcoala de centru, unde învaţă aproape 300 de copii. “De 30 de ani de cand sunt în această comună nu a mai nins ca acum. Avem şapte autoturisme blocate pe drumul care face legătura între Primăria comunei Vintileasca şi satul Bahnele. Un utilaj a fost trimis în zonă pentru a deszăpezi drumul. În ritmul în care ninge, luăm în calcul situaţia în care vom fi nevoiţi să închidem şcoala, pentru că nu vom putea transporta copiii la şcoală”, ne-a spus Georgel Viorel Spătaru, primarul comunei Vintileasca. Autorităţile spun că sunt pregătite cu utilaje să intervină dacă stratul de zăpadă va continua să crească. “Oamenii nu şi-au cules fructele, nu şi-au scos sfecla din pămant, nu au cules porumbul. Nu ne aştepta

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB se opreşte în optimile Ligii Europa. Echipa bucureşteană nu a avut puterea să treacă de Olympique Lyon, care s-a impus cu 7-1 la general

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a fost eliminată, joi seară, de Olympique Lyon, în optimile de finală ale Ligii Europa. După ce s-au impus în turul disputat la Bucureşti cu 3-1, la Lyon francezii au câştigat şi mai categoric, cu 4-0, astflel că s-au calificat în sfer

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 9 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trump, referiri răutăcioase la adresa lui Iohannis: Nu l-am plăcut

NapocaNews acum 6 ore
În acest context, Trump a făcut referire la contracandidatul lui Rutte din 2024 la șefia alianței, Klaus Iohannis, fără a-i menționa numele, sugerând că acesta nu ar avea experiența sau viziunea necesară pentru a conduce NATO într-o perioadă atât de

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°