Guvernul de mare coaliţie între stânga şi dreapta condus de Enrico Letta (moderat, de centru-stânga) a obţinut, azi, în Senat, primul vot de încredere din partea Parlamentului italian. În favoarea guvernului Letta au votat 235 de senatori, iar contra - 70, numărul senatorilor prezenţi fiind de 305 dintr-un total de 321. Sursa: Reuters
În mod surprinzător, luând cuvântul în plenul Senatului, Silvio Berlusconi, liderul dreptei italiene, care provocase acum patru zile actuala criză de guvern, a declarat că „în urma unei dezbateri interne”, partidul său, Poporul Libertăţii, a decis să voteze încrederea pentru executivul Letta, potrivit corespondentului Agerpres.
În discursul ţinut astăzi dimineaţă la Senat, cu ocazia dezbaterilor pentru acordarea votului de încredere, premierul Enrico Letta (secretar adjunct al Partidului Democrat, PD, de centru-stânga) afirmase că „Italia riscă în mod fatal” din cauza actualei crize de guvern şi a instabilităţii politice şi făcuse apel la „simţul de responsabilitate” al celor 321 de senatori.
Enrico Letta, care conduce din luna aprilie un guvern de mare coaliţie între stânga, dreapta şi centru, mai afirmase că Parlamentul este „locul suveranităţii naţionale”, locul în care guvernele „se nasc sau mor”.
Letta a explicat cauzele crizei politice, declanşate sâmbăta trecută de demisia celor cinci miniştri din partidul fondat de Silvio Berlusconi, Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta).
„Activitatea executivului nostru de mare coaliţie nu poate depinde de problemele judiciare ale nimănui”, a mai spus Letta, referindu-se la Silvio Berlusconi, condamnat în mod definitiv la un an de închisoare, la 1 august, de Curtea de Casaţie de la Roma, pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset.
„Trebuie să avem în vedere problemele adevărate ale cetăţenilor, restul nu conte