Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârstnicii, sărbătoriţi la Căminul pentru Persoane Vârstnice

Publicat in Radical de Dolj, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Căminul pentru Persoane Vârstnice Craiova a organizat marţi, 1 octombrie, activităţi festive cu ocazia "Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice".

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost marcată aşa cum se cuvine şi la Craiova. Căminul pentru Persoane Vârstnice din Cetatea Banilor a fost, marţi, în sărbătoare. Muzica populară a răsunat, iar bătrâneii au fost vizitaţi şi de edilul şef al urbei, Lia Olguţa Vasilescu. Surprizele frumoase nu s-au oprit însă aici. Bunicii de la cămin au primit şi cadouri din partea conducerii.

“Astăzi este un moment în care noi îi sărbătorim pe beneficiarii noştri. Am avut-o alături de noi pe doamna primar care le-a adus un mesaj de ziua dumnealor, de asemenea alături de noi este şi doamna Oana Bică, directorul Ansamblului “Maria Tănase”, care a fost atât de drăguţă încât ne-a trimis mai mult de jumătate din ansamblu pentru a susţine un scurt spectacol folcloric, atât de solicitat de bătrânii noştri. Trebuie să menţionez că nu este singura dată când ansamblul vine aici, soliştii vin lunar la noi, o parte dintre aceştia având rude aici. Astăzi bătrânii au primit şi câte un cadou, care a constat în dulciuri şi câteva obiecte de îmbrăcăminte, iar colegele de la bucătărie le-au făcut torturi”, a declarat Valentin Giurcă, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova.

Şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, le-a facut o surpriză bătrâneilor, vizitându-i şi ascultându-le păsurile.

“Este un motiv frumos de sărbătoare pentru că este Ziua Persoanelor Vârstnice şi am vrut să mă aflu alături de persoanele de la Azilul de Bătrâni şi să îi asigur că acea investiţie de o sută de miliarde de lei pentru reabilitarea căminului se va face, iar acesta va arăta aşa cum trebuie, condiţiile vor fi mult mai bune, gata să îi primească chiar şi pe părinţii noştri, dacă va fi nevoie”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu,

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ligia Deca, numită prorector la SNSPA după ce a fost ministru al educației

Libertatea acum 39 minute
Ligia Deca a fost numită în funcția de prorector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și va avea responsabilități în domeniul relațiilor instituționale și proiectelor strategice, a anunțat miercuri, 8 ianuarie, instituția

S-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din România, în ultimii 65 de ani

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în România s-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii aproximatv 65 de ani. 

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

FR Gimnastică: Ana Maria Bărbosu a fost admisă la Universitatea Stanford. Şi Lilia Cosman îşi va continua studiile în SUA

News.ro acum 3 ore
Federaţia Română de gimnastică a anunţat, miercuri, că sportivele Ana Maria Bărbosu şi Lilia Cosman îşi vor continua studiile în SUA. Bărbosu a fost admisă la Stanford University, iar Lilia Cosman la Michigan State University. Corina Moroşan, direct

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 25 minute
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: Observăm o creştere îngrijorătoare a numărului de viroze respiratorii. Patru pacienţi cu gripă de tip A necesită îngrijiri de terapie intensivă

News.ro acum o ora
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că există o creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de viroze respiratorii, iar patru pacienţi cu gripă de tip A sunt în prezent internaţi în secţia de terapie int

Stare de urgență la Los Angeles după un incendiu uriaș. 30.000 de persoane au fost evacuate, Air Force One, blocat la sol

Libertatea acum 39 minute
Un incendiu uriaș, izbucnit pe dealurile care domină orașul Los Angeles, a provocat, marţi, evacuări într-un cartier al metropolei. Incendiul a izbucnit în cartierul Pacific Palisades, care se învecinează cu munţii Santa Monica, în nordul oraşului,

Uniunea Europeană acuză Rusia că duce un „război hibrid” împotriva Republicii Moldova şi că folosește gazul „ca armă”

Ziare.com acum 2 ore
Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a acuzat marţi seara, 7 ianuarie, Rusia că utilizează gazul ca armă şi că duce un război hibrid în Republica Moldova, unde regiunea separatistă prorusă Transnistria nu mai este aprovizionată cu gaze ruseşti de

Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău nu mai asigură gărzi pe Secţia de Pediatrie, nemulţumiţi de mesajele negative la adresa lor pe reţelele sociale, în perioada sărbătorilor. Neajunsurile deciziei lor „radicale”

News.ro acum 2 ore
Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău nu mai asigură, de la începutul anului, gărzi pe Secţia de Pediatrie, nemulţumiţi de mesajele negative la adresa pediatrilor, apărute pe reţelele de socializare între Crăciun şi Revelion. Astfel, copi

Vremea

București
acum

13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

12°
mie.

8°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/10°
joi

6°/13°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

1°/10°
sâm.

-0°/5°