Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Botezatu DĂ CĂRŢILE PE FAŢĂ DESPRE RELAŢIA CU Anda Adam

Publicat in Ora de Timis, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Din ce în ce mai deranjat de faptul că toată lumea susţine că relaţia lui cu Anda Adam este doar o reacţie la nunta Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav, Cătălin Botezatu s-a hotărât să dea cărţile pe faţă.

Astfel, într-un interviu, Cătălin Botezatu a acceptat să vorbească despre începuturile relaţiei lui cu Anda Adam, care a avut loc cu mult timp în urmă, înainte ca în viaţa lor să apară foştii iubiţi, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav, cu care îi asociază toată lumea. Cât despre zvonurile privind faptul că şi-ar dori un copil, designerul le dezminte radical.

“Dacă relaţia cu Anda va merge bine, va fi bine. Dacă va merge rău, asta este! Toată lumea crede că relaţia cu Anda e de faţadă şi că e o coincidenţă prea mare că ei au avut nunta acum. Dar eu cu Anda, public, suntem împreună dinainte de vară, de când au apărut primele poze cu noi, împreună. Nu hotărâseră ei nunta şi cununia, şi noi eram împreună! S-au precipitat lucrurile acum pentru că a fost nunta, dar, altfel, nu am făcut nimic împotriva lor.

Când eu am cunoscut-o pe Anda, din toate punctele de vedere, să mă ierte Dumnezeu!, nu existau nici Bianca, nici Slav. Între noi s-a consumat ceva frumos cu mult înainte să existe aceste două personaje. Apoi, ne-am mai văzut uneori pe la evenimente şi mai târziu a urmat relaţia ei cu Victor. Eu am mai fost cu anumite persoane, inclusiv cu Bianca. După, şi în viaţa Biancăi au mai urmat alţi bărbaţi, şi în viaţa mea alte femei. În final, Bianca a ajuns cu Victor, iar eu cu Anda. Înţeleg că poate părea ciudat, dar a trecut mult timp de când eu m-am despărţit de Bianca ca să se poată spune că are vreo legătură. E simplu. Asta e lumea în care ne învârtim noi, ce să fac? Nu am căutat, dar s-a nimerit! Aşa a fost să fie. Plus că e o relaţie mişto între noi, şi nu una programată. Fapt doveditor că merge şi ţine de atâtea luni. Ea are treabă ei, eu am treaba mea.

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Bill Gates îl critică dur pe Elon Musk: „Un rahat nebunesc”. Ce a discutat cu Donald Trump la Mar-a-Lago

Adevarul acum 10 ore
Co-fondatorul Microsoft , Bill Gates îl consideră pe Elon Musk „super-inteligent”, dar vinovat de „exagerare”, potrivit The Guardian. Gates cataloghează simpatia titanului tehnologiei pentru politicienii de extremă-dreapta din străinătate este un „r

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendarul Ortodox” pentru telefonul mobil. Ce conține aplicația

Botosani News acum 6 ore
Patriarhia Română anunţă lansarea oficială a aplicaţiei „Calendarul Ortodox” pentru dispozitive mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, aplicaţia vine în sprijinul credincioşil

Vremea

București
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/15°
mie.

9°/14°
joi

9°/10°
vin.

7°/11°