Iurie Leancă i-a propus omologului său rus, Dmitri Medvedev, semnarea unor acorduri privind legalizarea migraţiei şi muncii cetăţenilor moldoveni pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Potrivit oficialului moldovean, în cadrul unei discuţii telefonice cu oficialul rus, Dmitri Medvedev a promis că va solicita Serviciului Federal pentru Migraţie din Rusia să reacţioneze la propunerile Chişinăului.
„Obiectivul cel mai important este să le oferim cetăţenilor noştri de lucru acasă, lucrăm în acest sens şi vom găsi posibilităţi tot mai multe pentru ca ei să nu fie nevoiţi să plece din Republica Moldova, însă, deocamdată, astfel sunt realităţile“, a spus Iurie Leancă în cadrul emisiunii „Moldova în direct“ difuzată la postul public de televiziune.
Referitor la exporturile vinicole, oficialii s-au înţeles că acestea vor fi reîncepute după ce vor fi înlăturate problemele tehnice. „Am convenit că pentru anul viitor vom prelungi contractul pentru furnizarea de gaze“, a spus Iurie Leancă. Întrebat referitor la lista obiectelor pentru privatizare şi metoda prin care acestea urmează a fi licitate, oficialul a spus că va fi invitat un consultant internaţional care va ajuta la evaluarea activelor şi la asigurarea transparenţei. Iurie Leancă a mai spus că lista de obiecte pentru privatizare este lungă, însă resursele care vor câştigate vor fi investite în proiecte privind problemele sociale.
Referitor la aşa zisa Revoluţie de catifea lansată de PCRM, Iurie Leancă afirmă că ar fi mai oportun ca Partidul Comuniştilor să lanseze o concurenţă în proiecte care ar oferi un trai mai bun şi condiţii mai bune de existenţă cetăţenilor şi nu în provocări neîntemeiate. Premierul consideră că în loc să se bucure de embargoul la produsele vinicole moldoveneşti, mai bine şi-ar aminti că prin astfel de situaţie cetăţenii au trecut şi în perioada de guvernare comunistă.