Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Derby pentru cine!? Locomotiva – Viitorul a trecut la pas de FC Puieşti

Publicat in Opinia Buzau, joi 3 octombrie 2013 ·

Viitorul Buzău – FC Puieşti: 3 – 0 (3 – 0)

Derby pentru oaspeţi, un simplu meci pentru gazde. Viitorul – Locomotiva Buzău a întâlnit sâmbătă pe teren propriu ocupanta locului trei în Superliga lu’ Coşconea – FC Puieşti. Instalaţi confortabil în fotoliul de lider al întrecerii judeţene, elevii lui Pompilică Stoica nu au avut nicio emoţie în faţa echipei care încheie podiumul Superligii.

Mihălcescu şi Compania au şters rapid eticheta de derby a confruntării cu FC Puieşti. Unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Viitorului, decarul gazdelor, a modificat tabela încă din minutul doi al duelului consumat pe arena „Cornel Negoescu”.

Mihălcescu a înscris dintr-un penalty acordat corect de „centralul” Cezar Ionescu după un fault asupra tânărului Alin Manea. Nu a durat mult şi gazdele şi-au dublat avantajul pe tabela de marcaj. După nici zece minute, acelaşi Mihălcescu „l-a găsit” bine pe Lazăr pe partea dreaptă cu o diagonală de toată frumuseţea, iar mijlocaşul lateral al Viitorului a centrat perfect pentru Alin Iacob, care a îndeplinit o simplă formalitate din interiorul careului. La doar cinci minute, Lazăr a trecut din postura de servant în cea de marcator. După o acţiune caracteristică pe partea dreaptă a terenului, „piticul atomic” a trimis un trasor din marginea careului de 16 metri care s-a oprit în vinclul porţii adverse. 3 la 0 după doar 15 minute de joc şi soarta partidei fusese deja scrisă. Gazdele s-au mulţumit cu avantajul de trei goluri şi nu au mai călcat pedala de acceleraţie, bifând cea de-a cincea victorie consecutivă în cadrul primului eşalon fotbalistic din judeţ. Etapa viitoare, tot pe stadionul „Cornel Negoescu” este programată întâlnirea dintre Viitorul Buzău şi Gloria 2 Buzău. Chiar dacă nu este derby prin prisma poziţiei ocupate de formaţia secundă a buzoienilor în ierarhia Superligii lu’ Coşconea, în mod cert va fi o par

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°