Anul trecut, în România s-au vândut carburanți auto în valoare de peste șapte miliarde de euro. Nu e de mirare că tot mai mulți jucători noi încearcă să-și taie o felie cât mai groasă dintr-o piață atât de apetisantă.
În urmă cu vreo 25 de ani, șoferii români nu aveau prea multe de ales când își cumpărau benzina: mergeau la Peco și își primeau cota lunară de combustibil, de cele mai multe ori după ce stăteau la coadă (uneori, rândurile se încolăceau pe sute de metri pe străzile din jurul benzinăriilor, iar timpul de așteptare putea trece ușor de cinci-șase ore). După căderea comunismului, raționalizarea carburanților a încetat, iar tradiționalele benzinării de stat au fost în scurt timp concurate de stații particulare. Unele autohtone, altele aparținând unor nume celebre pe plan internațional, ca Agip ori Shell. Iar cele din urmă au reușit să impună pe piață un standard la care cu puțină vreme în urmă nici nu am fi îndrăznit să visăm.
Au mai trecut anii, au avut loc privatizări, investiții și exituri spectaculoase, „peco“ a devenit un substantiv comun tot mai puțin folosit, iar o bună parte din micile stații private au dispărut, fie închise pentru că nu au făcut față concurenței, fie preluate de marile lanțuri. Astăzi, zona distribuției de carburanți a ajuns să fie dominată de OMV Petrom (cu peste 550 de stații), Rompetrol (cu circa 750 de puncte de distribuție, incluzând partenerii și micile stații rurale), Lukoil (cu 310 stații) și Mol (cu peste 140 de stații).
Până prin 2011, părea că liniștea se instaurase pentru mult timp pe această piață. Doar din când în când știri de genul „Mol a investit trei milioane de euro în trei noi benzinării“ sau „Petrom, la un pas să vândă 60 de stații“ mai atrăgeau atenția că în domeniu se mai întâmplă și altceva decât scumpirea permanentă a carburanților.
De la est prin vest
Apatia
